Patronii de la sate nu mai vor să vândă pe datorie

Pensiile mici şi instabilitatea locurilor de muncă i-au determinat pe proprietarii de magazine săteşti să accepte rar să vândă „pe caiet“. Vânzarea „pe caiet“, practică veche la ţară, nu mai este astăzi un fenomen generalizat. În localităţile din jurul Capitalei, spre exemplu, lucrurile stau diferit de la un magazin la altul.

Prima oprire o facem în Brăneşti, localitate unde concurenţa dintre magazine este acerbă. Aproape din o sută în o sută de metri există câte un mic agent comercial, de obicei un magazin stradal construit în curtea proprietarului, unde găseşti de toate, de la alimente la băuturi, produse cosmetice şi dulciuri.

În faţa unuia dintre aceste magazine ne întâmpină nea Bebe. Prima impresie pe care ne-o lasă este cea a comerciantului perfect, care ştie să-şi vândă marfa, amabil şi zâmbitor cu toată lumea, dar atent atunci când vine vorba de bani şi de siguranţa micii sale afaceri.

„La noi, în Brăneşti, oamenii au bani, nu prea sunt bătrâni cu pensii mici sau oameni cu venituri care să nu le ajungă de la o zi la alta. Ca atare, practica asta cu vândutul pe datorie, pe caiet, cel puţin la mine în magazin, nu o aplic sau se întâmplă foarte rar şi fac asta doar pentru acei oameni despre care ştiu sigur că au situaţii financiare mai dificile şi doar dacă vorbim de sume mici, respectiv câteva zeci de lei", ne-a spus nea Bebe.

Datornicii blochează banii

La Islaz, cam acceaşi poveste, unii comercianţi vând pe datorie, dar nu asta nu reprezintă neapărat o practică generalizată. „Eu înţeleg problemele oamenilor şi faptul că, de multe ori, salariul ori pensia nu le ajunge de la o lună la alta, însă, dacă aş vinde pe datorie tuturor celor care mă roagă asta, eu mi-aş bloca banii, nu aş avea cu ce plăti furnizorii şi nu aş fi niciodată sigură pe suma cu care rămân la sfârşitul lunii drept profit", explică Dana Vasilescu, proprietara unui magazin stradal din Islaz.

Nici la Fundulea, câţiva kilometri mai departe, lucrurile nu stau diferit. Aici, o mulţime de mici magazine îşi împart localitatea între ele, fiecare având drept „jurisdicţie" câte o stradă sau două. Aici, oamenii sunt sau par ceva mai săraci decât în Brăneşti, iar asta se vede în volumul de mărfuri consumate. „De când cu criza asta, localnicii au strâns cureaua, coşul zilnic de cumpărături este mai sărac, iar vânzarea pe datorie are loc tot mai des, mai ales când vorbim de pensionari", ne povesteşte Maria Dragomir, patroana unui mic magazin sătesc.

Ea adaugă că, de obicei, oamenii sunt corecţi şi vin la timp să-şi achite datoriile, iar pierderea sa, în aproximativ şase ani de când se ocupă de magazin, a fost de circa 4.000 de lei. Cât priveşte valoarea maximă a produselor vândute „pe caiet", patroana ne-a spus că aceasta depinde de client şi de experienţa în relaţia cu acesta din trecut. Concret, vecinii sau cei care au un istoric bun al plăţilor, pot cumpăra pe datorie produse de până la 150-200 de lei.

Pe de altă parte, Maria recunoaşte că această practică, a vânzării pe datorie, blochează banii destinaţi furnizorilor, dar că şi aceştia din urmă, la rândul lor, sunt destul de înţelegători şi acceptă amânarea achitării bunurilor furnizate magazinului.

Strategia celor săraci

Mulţi dintre cei care achită o datorie la magazinul din sat revin chiar de a doua zi pentru noi cumpărături „pe caiet", astfel că, în ziua de salariu sau pensie, mai toţi banii se duc pe bunurile cumpărate în luna anterioară.

Încrederea stă la baza relaţiei dintre client și patron

Din punct de vedere al clienţilor, perspectiva este simplă. „Se întâmplă să n-am bani. E ceva normal. Iar atunci ştiu sigur că am cel puţin un loc aici în sat, un magazin, unde pot merge şi cumpăra cele trebuincioase pe datorie. Patronii nu mă refuză, mă ştiu drept om corect, care se achită la timp de datorii", ne-a spus Dumitru, localnic din Fundulea. Acesta adaugă că gradul de încredere este principalul criteriu care stă la baza deciziei patronilor de a vinde sau nu cuiva pe datorie.

Spre exemplu, o persoană dintr-o anumită zonă a satului are şanse mai mici să poată cumpăra „pe caiet" de la un magazin aflat într-o zonă mai îndepărtată de locuinţa sa, chiar dacă vorbim de aceeaşi localitate. Fiecare magazin și-a creat propriul grup de clienţi fideli care îi calcă pragul zilnic. Şi doamna Mariana, proprietara unui mic magazin sătesc din localitatea dâmboviţeană Iedera, ne spune că vinde pe datorie, dar doar clienţilor care locuiesc în preajma magazinului.

„Îmi e frică să dau pe caiet la oameni pe care nu-i văd zilnic. Pur şi simplu nu mai am încredere. Am vândut la început «pe încredere» şi nu am mai primit banii nici până acum", afirmă, dezamăgită, proprietara magazinului. Potrivit acesteia, cele mai mari încasări le are în perioada când se iau pensiile. „Când vin pensiile încasez chiar şi zece milioane de lei vechi pe zi, faţă de maximum două milioane, cât vând într-o zi normală din restul lunii", spune Mariana.

Profilul datornicului la magazinul sătesc

În general, vorbim despre oameni cu venituri mici, fie că sunt salariaţi sau pensionari. Aceste persoane au un venit lunar de maximum 400-500 de lei şi, de obicei, fac parte dintr-o familie numeroasă.

„Principalele produse cumpărate pe datorie zilnic de consătenii noştri sunt cele de bază, adică pâine, ulei, mezeluri şi detergent sau alte produse pentru curăţenie", ne-a spus Florentina Avram, vânzătoare la un magazin din Fundulea.

Pe lângă acestea, dacă vorbim de clienţii bărbaţi, se mai adaugă şi „o bere-două pe zi", consumată direct în faţa magazinului, la o mică discuţie cu amicii despre cum şi încotro se mai îndreaptă ţara şi lumea din punct de vedere economic şi politic.

„Cele mai multe persoane care vin şi ne solicită să le oferim produse pe datorie sunt pensionarii, care încasează o sumă fixă pe lună, disponibilă la o dată fixă", ne-a explicat Florentina. E drept că există şi persoane mai tinere care cumpără azi şi plătesc altădată, dar aici situaţia stă altfel, în sensul că acestea, fiind apte de muncă, mai lucrează ca zilieri sau fac diverse «ciubucuri», astfel încât îşi achită datoria într-un termen mai scurt faţă de pensionari.

Justificările uitucilor

Întârzieri la plata datoriilor există, şi nu puţine, precizează Daniela Melinte, patroana unui magazin din Islaz. Motivul principal invocat de către acei clienţi rău-platnici este „am uitat", însă explicaţia nu prea ţine, dacă avem în vedere că vorbim de o comunitate în care fiecare se cunoaşte cu fiecare. „Avem o mulţime de astfel de persoane care susţin că au depăşit scadenţa pentru că au uitat sau că nu au încasat salariul sau pensia, însă ceea ce uită de fapt este că, deşi ocolesc magazinul unde au datorie, sunt văzute cumpărând sau consumând de la alte puncte comerciale din sat, iar noi aflăm", a mai spus patroana.

Datornicii au casa în apropierea băcăniei

Cum am mai spus, la nivel de sat, ca şi la nivel de oraş, concurenţa agenţilor comerciali este mare. Fiecare magazin îşi are clienţii săi solvabili, dar şi datornicii săi, şi sunt rare cazurile în care o persoană dintr-un capăt al satului merge în celălalt pentru a cumpăra ceva, cu atât mai mult dacă urmează s-o facă pe datorie.