Paginile web se câştigă la Centrul de Arbitraj

ikea.ro, borsec.ro sau igoogle.ro şi-au desemnat proprietarul de drept. Nu în instanţă, ci la o instituţie specializată în rezolvarea litigiilor de acest tip. Arbitrajul în spaţiul virtual este un domeniu ce cucereşte tot mai mulţi adepţi. Această modalitate de soluţionare a litigiilor durează două luni şi costă 1.500 de dolari.

Spre deosebire de varianta clasică, în care un proces în instanţă poate dura chiar şi doi-trei ani, cele desfăşurate la Centrul de Arbitraj ţin doar două luni. Aceasta este durata medie de soluţionare a unei dispute pentru pagini web.

Costuri reduse

În medie, costurile unei astfel de acţiuni nu depăşesc suma de 1.500 de dolari. Cel mai recent caz a fost cel al Metro România. Retailerul a depus o cerere de transfer a dreptului de proprietate asupra site-ului real.ro. Însă nu în justiţie, aşa cum poate mulţi şi-ar închipui, ci la Centrul de Mediere şi Arbitraj al Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI).

Conform Romanian Top Level ­Domain (rotld.ro), site-ul fusese înregistrat de Romania Online Net­work (companie ce deţine şi rol.ro). Numărul litigiilor ce privesc dreptul de proprietate asupra unui domeniu web de la noi, rezolvate în cadrul acestei instituţii, în care reclamatul a fost din România, a crescut de 2,5 ori în ultimii trei ani.

A crescut numărul litigiilor

Practic, dacă în anul 2006 au fost soluţionate prin mediere nouă astfel de litigii, anul trecut numărul acestora a crescut la 21. În 2008, România a fost a treia ţară ca număr de reclamaţii la OMPI, pe domenii de ţară.

Asta nu înseamnă că a crescut şi numărul înregistrărilor abuzive, ci doar că tot mai multe companii apelează la procedura administrativă de soluţionare a litigiilor privind numele de domenii, în loc să se adreseze instanţelor de judecată. Este mult mai rapid, mai simplu şi mai ieftin.

Foarte puţini cunosc această procedură

„Lumea nu cunoaşte această procedură. Am văzut reacţii din partea unor avocaţi care nu înţeleg ce înseamnă exact şi care sunt paşii“, spune Beatrice Onică-Jarka, până de curând singurul arbitru român pentru astfel de cazuri, partener al casei de avocatură Cunescu, Balaciu & Asociaţii. Astfel, aceştia se adresează instanţei, unde procesul este mai greoi, pentru că se merge pe încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală.

În legislaţia românească nu există conceptul domeniu. „Încă se confundă drepturile cu privire la numele comerciale, numele de domenii şi mărcile de fabrică sau de comerţ. Din acest motiv nu prea se apelează la această modalitate de soluţionare a disputelor“, consideră Jarka.

Înregistrarea unei mărci, sursă de venit

Avocata mai spune că unul dintre motivele care au dus la înmulţirea numărului de cazuri este faptul că procedura a devenit mai cunoscută, dar şi că românii încep să folosească tot mai mult internetul. Astfel, descoperă că înregistrarea unei mărci consacrate poate fi o sursă de venit. „Singura sancţiune este transferul domeniului. Pentru despăgubiri se merge în instanţă“, subliniază ­Beatrice Onica-Jarka.

Astfel, ceea ce poate face un judecător este să aprecize dacă dreptul la marcă a fost încălcat conform criteriilor introduse de legea privind mărcile.

În ce constă procedura

Pentru a decide dacă transferă numele de domeniu sau îl anulează, arbitrii ţin cont de următoarele elemente:

1 - Numele domeniului este similar sau identic cu cel al unei mărci înregistrate.
2 - Titularul domeniului nu are niciun interes legitim sau de drept asupra site-ului respectiv.
3 - Titularul numelui de domeniu a înregistrat numele şi îl foloseşte cu rea credinţă. Dacă cererea reclamantului este respinsă, decizia nu implică o acţiune ulterioară în instanţă. Dacă este în favoarea reclamantului, decizia este aplicabilă, cu condiţia ca în zece zile de la notificare, proprietarul să nu se adreseze instanţei.