Oficial, românul din statistici munceşte mult şi trăieşte puţin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu o speranţă de viaţă dintre cele mai reduse din Europa, românul mediu are cele mai multe ore lucrate de-a lungul carierei. Din statisticile oficiale reiese un personaj care chiar face „totul pentru casă“: munceşte peste măsură, cheltuie aproape toate veniturile şi pleacă rar în vacanţe.

Diverşii indicatori statistici referitori la viaţa şi economiile personale ale populaţiei din România creionează un profil al „poporeanului" mediu care, deşi are una dintre cele mai reduse puteri de cumpărare din Europa (11.500 de dolari anual, faţă de media de 25.100 de dolari a concetăţenilor din UE), îşi trăieşte viaţa cu maximă intensitate.

Citiţi şi:

Piaţa joburilor din Vest, îngheţată până la vară

O perioadă cam scurtă, dacă luăm în calcul speranţa de viaţă de numai 69 de ani la femei, respectiv 77 de ani la bărbaţi - pe ultimele locuri între cetăţenii din ţările membre UE.

În acelaşi timp, având în vedere media de 40 de ore de muncă pe săptămână (la care se mai adaugă cinci ore de muncă suplimentară), putem spune că românul nostru se numără printre cei mai harnici europeni (media UE este de 42 de ore pe săptămână). Altfel spus, din statisticile oficiale rezultă că românul trăieşte puţin, dar munceşte mult.

Reproducem, în continuare, principalele trăsături ale „românului din statistici", aşa cum rezultă exclusiv din datele oficiale raportate de-a lungul timpului de Institutul Naţional de Statistică, BNR sau alte instituţii publice.

Peste 45 de ani în „câmpia" muncii

Pe la 19 ani se angajează, apoi iese la pensie în jurul vârstei de 65 de ani, dar preferă să muncească şi după aceea. Cetăţeanului nostru virtual, ca persoană activă, îi revine mai mult decât un asistat social, adică 0,8 pensionari şi 0,4 şomeri sau din alte categorii (de regulă, persoane defavorizate ori cu dizabilităţi). O statistică a Eurostat arată că acest raport se va dubla, până în 2050, adică românului capabil de muncă îi vor reveni mai mult de doi asistaţi social.

Gospodăria, în centrul preocupărilor

Gospodăria, formată în România din trei persoane, este principalul beneficiar al veniturilor membrilor săi. Venitul total lunar al acesteia este de 2.268 de lei (puţin peste 780 de lei pe persoană), în creştere cu doar 40 de bani faţă de începutul anului 2009. De cealaltă parte, cheltuielile totale ale gospodăriei medii româneşti însumează 1994,3 lei pe lună (în creştere cu 1,5 lei faţă de anul anterior), adică mai mult de 87% din venituri.

Pe ce se duc banii? Alimentele, dar mai ales cheltuielile legate de locuire, adică asigurarea celor necesare traiului zilnic, „topesc" mai mult de două treimi din venituri: 40,7% hrana, 7,1% ţigările şi băutura, 14,4% întreţinerea casei (curent, gaze, încălzire etc.), respectiv 5% dotarea locuinţei. De asemenea, o mare parte a restului rămas din bugetul familiei e alocat unor cheltuieli inevitabile, precum cele cu transportul la şi de la locul de muncă (5,6%), abonamentul la cblu-TV şi telefonie (5,2%) sau asigurarea sănătăţii (4,5%).

Şi taxele reprezintă o parte substanţială din cheltuielile casei. Astfel că, per ansamblu, la fiecare sută de lei încasată în 2009, fiecare familie de români a cheltuit 16,5 lei pe taxe sau impozite şi 72,5 lei pe consum.

În fine, din statisticile oficiale mai reiese că orăşeanul este semnificativ mai bogat decât rudele sale de la ţară, veniturile totale medii pe o gospodărie din mediul urban fiind cu 41,3% mai mari decât ale gospodăriilor din mediul rural.

Criza a stimulat ingeniozitatea

Limitarea resursei tradiţionale de venit (respectiv a câştigului salarial) a determinat o schimbare interesantă în comportamentul financiar al „românului statistic". De-a lungul anului 2009, printre cele mai spectaculoase creşteri de venituri s-au remarcat sursele alternative cum ar fi veniturile realizate din închirieri (+40%), din vânzarea de active existente în patrimoniul gospodăriei (+8%), din activităţi independente (+15%) sau din vânzarea de produse agricole (+80%).

Şi pe partea de cheltuieli se întrevede o anumită ingeniozitate a capilor de familie, care au decis reducerea unor alocări mai puţin importante pentru traiul zilnic. Spre exemplu, în unităţile de alimentaţie publică (restaurante, cafenele etc.) românul a redus cheltuielile cu peste 20%, la fel şi în domeniul prestărilor de servicii. Până şi valoarea consumului de produse agroalimentare obţinute din resurse proprii a scăzut în 2009, cu aproape 50 de lei.

Cât priveşte comportamentul financiar, putem spune că în anul crizei românul a devenit ceva mai prudent, în sensul că împrumuturile sale sunt tot mai mici, iar soldul de numerar deţinut în bănci este tot mai mare.

Primeşte salariul pe card,dar preferă banii gheaţă

Românul este, de regulă, client al unei bănci comerciale pentru că îşi primeşte salariul pe card. Îşi retrage banii de la bancomat o singură dată pe lună, imediat după ce ia salariul. La magazin, el plăteşte cu cardul şi mai rar, adică o dată la două luni. Personajul nostru are contractat, de regulă, un credit de consum.

image

Pe viitor, nu are însă în vedere un nou împrumut bancar, dată fiind situaţia financiară mai proastă decât acum un an, dar şi estimările privind o deteriorare a acesteia în următoarea perioadă. Dacă vorbim de portretul-robot al restanţierului, acesta descrie un bărbat din Bucureşti, cu vârsta cuprinsă între 30 şi 34 de ani, cu întârzieri la plata unor rate în valută. Restanţele se ridică la aproximativ 800-900 de euro.

În ceea ce priveşte economisirea, românul are mai multă încredere în bănci decât în bursă, fonduri de investiţii, asigurări sau pensii private. Cu toate acestea, jumătate din români nu economisesc niciodată. Cel care pune bani deoparte o face cu restrângeri de la alte cheltuieli pentru zile negre sau pentru viitorul copiilor.

Dacă până acum a reuşit să economisească lunar 328 de lei (reprezentând 16% din venitul gospodăriei), situaţia se va schimba. Având în vedere situaţia economică precară, acesta consideră că nu va mai reuşi să economisească în următorul an.

Tot mai puţine locuri pentru tineri

Statisticile oficiale arată că doar unul din trei tineri îşi găseşte loc de muncă la mai puţin de un an de la absolvirea studiilor medii. De asemenea, şase din 10 tineri care încheie o formă de învăţământ superior îşi găsesc de lucru. În sistemul naţional de educaţie sunt cuprinşi două treimi din tineri, în timp ce la particulari învaţă 35% din total.

Trei sferturi dintre cei aflaţi la prima angajare au fost salariaţi şi mai mult de 90% dintre ei au fost încadraţi cu normă întreagă, respectiv program complet de lucru. Din totalul tinerilor apţi de muncă, 29,5% sunt absolvenţi de studii liceale, 16,7% au studii superioare şi 21,9% au urmat şcoli profesionale sau de ucenici.

În categoria „şcoală primară sau fără şcoală" se înscriu 5,5% din totalul tinerilor care vor să acceseze piaţa muncii. Relaţia dintre nivelul de studii al părinţilor şi cel al copiilor este direct proporţională, aproape 90% din tinerii proveniţi din familii de intelectuali având acelaşi nivel de pregătire.

Lucrul suplimentar a devenit un rău necesar

Seara, noaptea sau zilele de sfârşit de săptămână sunt perioade în care muncesc tot mai mulţi români - desigur, pentru a-şi rotunji veniturile, mai ales în condiţii de criză financiară. Statisticile oficiale evidenţiază faptul că mai mult de jumătate (58%) din populaţia ocupată îşi desfăşoară activitatea profesională înafara orelor normale de lucru, adică - în termeni de specialitate - muncesc atipic.

Tot în categoria „muncă atipică" se încadrează şi 47.000 de români care lucrează la domiciliu. Lor li se alătură mai mult de 253.000 de lucrători cu activităţi secundare, la al doilea loc de muncă. Dintre cei care desfăşoară muncă atipică, 53,3% se regăsesc în mediul rural (46,7% în oraşe), mai mult de 57% sunt bărbaţi (42,9% femei) şi aproape două treimi (72,6%) aparţin grupei de vârstă 25-54 de ani.

Din punctul de vedere al muncii pe schimburi, statisticile arată că în mediul rural se regăsesc doar 24% din totalul personalului cu acest regim, 8,6% sunt tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani şi ceva mai puţin de 55% sunt bărbaţi. Munca pe schimburi predomină în turism, hoteluri şi restaurante, cu o pondere de peste 56% în totalul salariaţilor din acest sector, şi în industria extractivă (48,2% din total). De asemenea, în domeniul sănătate şi asistenţă socială munca pe schimburi se regăseşte la aproape 48% din totalul personalului.

Al doilea job- 13 ore pe săptămână

Cele mai multe femei care muncesc pe schimburi se regăsesc în sănătate şi asistenţă socială (83,4% din total), comerţ (68,6%) şi turism (63,1%).

O altă categorie de români care muncesc într-un mod mai puţin obişnuit sunt cei care lucrează la un al doilea job. Cele mai multe persoane cu activităţi secundare se regăsesc în agricultură (aproape 92%), bărbaţii fiind majoritari (65,1%) şi la acest capitol.

Ce statut au, în activitatea secundară, cei care sunt salariaţi în activitatea principală? Doar 2,6% din totalul acestora sunt tot salariaţi şi în activitatea secundară, ca şi în cea principală. Durata medie aferentă activităţilor secundare a fost de 12,8 ore pe săptămână.

Majoritatea românilor cu mai multe joburi lucrează, în activităţile secundare, pe o piaţă „gri" a forţei de muncă.

În afaceri, comerţul bate producţia

Domeniul comerţului este cel în care „românul statistic" îşi lansează, de regulă, propreia afacere. Cu banii astfel câştigaţi, dezvoltarea firmei ia direcţia sectorului de construcţii sau a prestărilor de servicii şi abia la urmă, dacă ascensiunea financiară nu se opreşte, trece la activităţile de producţie industrială. În caz de recesiune, renunţarea la unele afaceri se produce în ordinea inversă, adică prima este industria şi ultimul este comerţul.

În industrie, firma de dimensiuni medii are 27 de angajaţi, în timp ce în comerţ - doar cinci salariaţi.

Mulţi asociaţi, puţini angajaţi

Atunci când vrea să-şi înfiinţeze o firmă, cetăţeanul nostru virtual trebuie să se întovărăşească cu mai mult de 55 de parteneri, având în vedere faptul că în România sunt 18,09 firme la mia de locuitori. În schimb, dacă s-ar angaja într-o firmă ca simplu salariat, aici ar avea 14,1 colegi, media pe ţară fiind de 15,1 angajaţi per companie românească.

În această calitate a devenit celebru, p entru că salariul său (şi celelalte costuri pe care angajatorul le suportă pentru a-i menţine postul) a crescut cu peste 23% în ultimii cinci ani - de şapte ori mai rapid decât ale altor europeni. Doar în anul crizei salariul său a stagnat, iar preţurile au crescut, ceea ce înseamnă că puterea lui de cumpărare a început să se erodeze. Nu acelaşi lucru se poate spune, însă, despre eficienţa „românului statistic" - productivitatea muncii, care a crescut mult mai lent, într-un ritm la jumătatea celui de creştere a salariului.

Din statisticile oficiale reiese că românul investeşte puţin peste patru milioane de lei în firma lui, de pe urma căreia obţine un profit de 60.865 de lei anual.

Mai lejer decât în Occident

Românul împarte kilometrul pătrat cu 89 de vecini, sumă care este semnificativ mai mică decât cea din ţările UE. Spre exemplu, neamţul are 229 de vecini, francezul - 111, elveţianul 183, iar ungurul - 107. Cele mai „înghesuite" ţări sunt Olanda, cu 439 de locuitori/kmp şi Belgia, cu 351 de locuitori/kmp.

Când începe munca?

Primul contact cu ceea ce numim câmpul muncii are loc înainte de 18 ani pentru mai mult de 15% din români. Peste 75% din populaţie începe munca la vârste cuprinse între 18 şi 24 de ani, şi aproape 9% încep munca mai târziu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite