O după-amiază în Manhattan. A fost scandalul Strauss-Kahn o conspiraţie politică?

Faptul că Dominique Strauss-Kahn era pe cale să-l învingă pe Nicolas Sarkozy în cursa electorală pentru preşedinţia Franţei nu mai este o surpriză pentru nimeni. Au început să apară însă noi informaţii şi ipoteze de conspiraţie politică.

Dominique Strauss-Kahn, fostul şef al Fondului Monetar Internaţional, s-a trezit în dimineaţa duminicii de 14 mai într-o cameră din Hotelul Sofitel din New York ştiind că, în acea zi, trebuie să meargă la Berlin pentru a se întâlni cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. În schimb, cel care era atunci principalul candidat pentru preşedinţia Franţei a fost arestat câteva ore mai târziu.

La momentul arestării sale cu acuzaţia de viol, agresiune sexuală şi lipsire de libertate, DSK aflase deja că mai multe e-mailuri personale trimise de el de pe un aparat smartphone către soţia sa, jurnalista americană Anne Sinclair, fuseseră citite la sediul UMP (partidul politic de centru-dreapta al lui Nicolas Sarkozy) din Paris.

De asemenea, DSK fusese deja avertizat de către un diplomat francez că se vor face eforturi pentru denigrarea sa cu un scandal. Vestea că cineva i-a sustras ilegal mesajele din smartphone l-au făcut să suspecteze o conspiraţie politică pentru înlăturarea sa din cursa pentru preşedinţie, scrie „Financial Times“.

Chiar în acea dimineaţă, la ora locală 10:07, şi-a sunat soţia la Paris, cerându-i să contacteze un expert în astfel de situaţii, care să analizeze scenariul pe baza informaţiilor disponibile. Şi-a terminat de făcut bagajele şi apoi a făcut un duş. Potrivit datelor din sistemul de monitorizare al hotelului, în camera sa a intrat o menajeră, Nafissatou Diallo, la ora 12:06. Desfăşurătorul telefonului mobil al lui Strauss-Kahn arată că, la ora 12:13, acesta vorbea la telefon cu fiica sa, Camille, cu care a luat prânzul ceva mai târziu. S-a decis astfel că menajera deja nu mai era în cameră în acel moment.

Ce s-a întâmplat în cele şapte minute în camera de hotel din Manhattan rămâne în mare parte necunoscut. În timp ce menajera a susţinut că a fost agresată sexual, avocaţii lui Stauss-Kahn susţin că totul a fost consimţit.

La ora 12:28, DSK ieşea din hotel, iar la 12:54 ajungea la un restaurant din apropiere, unde a luat prânzul cu fiica sa şi noul ei prieten. La 14:15 s-a urcat într-un taxi şi a pornit spre aeroport. Aproape imediat a descoperit că smartphone-ul îi lipseşte. A sunat-o pe fiica sa să-l caute la restaurant, iar înregistrările video de acolo au surpins-o pe aceasta căutând telefonul în jurul şi pe sub masa la care au stat.

După a luat prânzul cu fiica sa, Camille. La 14:28, aceasta i-a dat un mesaj, spunându-i că nu a găsit telefonul. La hotel, Diallo, în vârstă de 32 de ani, s-a întâlnit cu unul dintre şefii săi, pe care l-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă ar anunţa că unul dintre clienţi a violat-o.

Aceasta a povestit apoi incidentul şi a fost dusă la John Sheenan, directorul de securitate al grupului francez Accor, care deşine Sofitel. Acesta a fost chemat de acasă şi, înainte să ajungă, a sunat pe cineva de la Accor.

Se presupune că este vorba de René-Georges Querry, un fost şef al unei divizii de Poliţie, şi actualul şef al lui Sheenan. Atunci când Sheenan dădea acel telefon, Querry ajungea la un meci de fotbal în Paris, unde a fost aşezat în loja preşedintelui Sarkozy. Querry neagă că ar fi aflat ceva înainte de arestarea lui DSK.

O altă persoană despre care se crede că a fost alertată de Sheenan este Xavier Graff, un alt director al Accor. Cinci săptămâni mai târziu, acesta i-a trimis un e-mail catalogat de autorităţile care au anchetat cazul drept „bizar“: Graff i-a scris colonelului Thierry Bourret, un prieten apropiat şi şeful unei agenţii guvernamentale pentru mediu şi sănătate publică, că l-a „doborât“ pe Stauss-Kahn. Atunci când e-mailul a fost trimis anonim către publicaţia fraceză „Le Figaro“, Graff a susţinut că a fost vorba de o glumă – a fost însă concediat din cauza ei.

După o lună de arest la domiciliu şi un proces intentat de presupusa victimă, DSK a fost găsit nevinovat şi eliberat. Ambiţiile sale politice erau însă distruse.

Un socialist cu ambiţii politice la şefia FMI

Funcţia de director al Fondului l-a transformat pe Dominique Strauss-Kahn într-unul dintre cei mai puternici oameni din lume. Fostul şef al FMI era cotat cu cele mai mari şanse la alegerile pentru preşedinţia Franţei din 2012, bucurându-se atunci de sprijinul a peste 60% din francezi.

Ca director al FMI, Dominique Strauss-Kahn câştiga 30.000 de euro pe lună şi locuia la Washington. Călătorea însă în întreaga lume pentru a se întâlni cu şefi de state şi de guverne. Potrivit asistenţilor săi, acesta făcea înconjurul lumii de aproximativ zece ori pe an. Revista „Time" l-a numit unul dintre cei mai puternici 100 de oameni din lume. Fostul director FMI avea însă alte planuri în urmă cu câţiva ani.

În 2007, Strauss-Kahn voia să devină preşedintele Franţei. A pierdut însă alegerile din interiorul Partidului Socialist (PS), care a ales un alt candidat, Ségolène Royal. În acelaşi an, Nicolas Sarkozy (care o învinsese între timp pe Royal şi devenise preşedinte) l-a sprijinit puternic pe DSK (aşa cum i se spune în Franţa lui Strauss-Kahn), pentru funcţia de director al FMI. Şi astfel, Strauss-Kahn a plecat la Washington pentru a prelua şefia Fondului. Aici, Kahn şi-a demonstrat însă cu adevărat iscusinţa, readucând la viaţă o instituţie care era văzută mai degrabă ca un braţ birocratic mort. Contextul macroeconomic i-a fost, ce-i drept, unul prielnic.

„Yes, we Kahn!"

„Strauss-Kahn a înhăţat acea oportunitate într-un moment dificil prin faptul că a gândit la scară mare", crede Eswar Prasad, şeful Diviziei de Studii Financiare a Fondului între 2005 - 2006. Presa internaţională a sesizat imediat ambiţiile politice ale socialistului Kahn. „Pentru Strauss-Kahn, un politician francez frustrat care, spun unele voci, se pregăteşte sã-l înfrunte pe Sarkozy pentru funcţia de preşedinte al Franţei, ciocnirea cu bănci centrale şi cu politicieni reprezintă provocarea vieţii", scria Landon Thomas jr în „New York Times". Şi „Businessweek" scria că „Sarkozy nu vrea ca Strauss-Kahn să facă ceva semnificativ la nivel global". Chiar dacă nu şi-a anunţat public candidatura, ceilalţi politicieni din cursă l-au acuzat că îşi începuse deja campania electorală.

Atunci când echipa de fotbal a FMI întâlnea echipa Băncii Mondiale, jucătorii purtau tricouri pe care scria "Yes, we Kahn!".

La sfârşitul lunii februarie, în interviurile acordate cu ocazia Summitului G20, Strauss-Kahn a lăsat să se înţeleagă că ar putea candida la preşedinţia Franţei. „Mi-e dor de Franţa", a declarat. „Îmi ascult soţia", a continuat acesta, fiind un lucru bine-cunoscut că aceasta nu vrea ca el să preia un nou mandat la cârma FMI. Şansele acestuia la preşedinţia ţării nu erau deloc de neglijat.

Carte de vizită

Dominique Strauss-Kahn şi-a început cariera politică la Uniunea Studenţilor Comunişti, iar în anii 1970 s-a înscris la Centrul de Educaţie, Cercetare şi Studii Socialiste. În 1981 s-a alăturat Partidului Socialist (PS) şi a pus bazele organizaţiei Socialism şi Iudaism.

- Născut în cea mai înstărită suburbie din Franţa (Neuilly-sur-Seine), Kahn şi-a confirmat ambiţiile politice încă din anii '80, când a deţinut mai multe funcţii în administraţiile locale. În 1991 a devenit ministru al Industriei şi Exportului în cadrul guvernului social-democrat. Este considerat „arhitectul programului de privatizări din anii '90".

- În 1995 a candidat pentru funcţia de primar al oraşului Sarcelles, pe care a şi obţinut-o.

- În 1997, odată cu venirea la putere a PS, a obţinut funcţia de ministru al Economiei, Finanţelor şi Industriei, însă şi-a dat demisia după numai doi ani, în urma unor acuzaţii de corupţie. Între timp, şi-a demonstrat nevinovăţia.

- În 2007 a vrut să candideze la Preşedinţia Franţei, însă a fost învins de Ségolène Royal în competiţia din interiorul Partidului Socialist. Strauss-Kahn a preluat funcţia de director al FMI în 2007, fiind susţinut puternic de Nicolas Sarkozy, care o învinsese între timp pe Royal şi devenise preşedintele Franţei.

- Acum, oficialul îşi poate trece în CV faptul că a remodelat organizaţia, creată iniţial (în 1945) pentru a ajuta la reconstruirea economiilor afectate de războaie.

 
Coşmarul preşedintelui „bling-bling"

Presa internaţională susţine că Sarkozy l-a sprijinit pe Dominique Strauss-Kahn pentru această funcţie tocmai pentru a lipsi Partidul Socialist de una dintre cele mai populare figuri ale sale. „Cea mai mare grijă a lui Sarkozy în anul dinaintea alegerilor a fost că Strauss-Kahn va câştiga alegerile preliminare din PS şi apoi îşi va face campanie pe baza unor politici şi viziuni pentru Franţa la care Royal nici nu s-ar fi putut gândi", declara încă de pe atunci un membru al PS. „Nimeni nu contestă faptul că Strauss-Kahn este potrivit pentru post, însă trebuie să fii orb să nu vezi că ieşirea lui din scena franceză este în interesul lui Sarkozy. Mai mult Ségolène şi mai puţin DSK înseamnă şanse mai mari de a fi reales în 2012".

Sprijin politic

Kahn se bucura şi de sprijinul lui Gerard Collomb, primarul oraşului Lyon. „Dominique este singurul care are o şansă în faţa lui Marine Le Pen", spunea acesta. DSK era atunci sfătuit de aceeaşi agenţie de consultanţi care l-a ajutat pe Sarkozy să o înfrângă pe Royal la ultimele alegeri. Chiar dacă încă nu-şi aleseseră  un candidat pentru prezidenţialele din 2012, colegii din Partidul Socialist i-au sărit în apărare.

Atunci când s-a spus că nu are dreptul de a candida pentru că locuieşte peste hotare, colegii de partid i-au acuzat pe ceilalţi de antisemitism.

Actualul şef de stat francez, Nicolas Sarkozy, este cel mai nepopular preşedinte din ultimii 50 de ani. Supranumit „preşedintele bling-bling al bogaţilor", Sarkozy a pierdut sprijinul votanţilor, notează publicaţia britanică „The Guardian". Numai unul din cinci francezi crede că acesta face o treabă bună. Potrivit unui sondaj realizat în martie de Institutul CSA din Franţa, DSK ar fi fost votat de 61% din francezi pentru funcţia de preşedinte, în timp ce Sarkozy ar fi obţinut numai 39% din voturi.

Ales pe baza promisiunilor de a impulsiona economia, Sarkozy a dezamăgit apoi prin stilul său, descris adesea ca ostentativ şi agresiv. De aici a şi căpătat porecla de „preşedintele bling-bling". De asemenea, popularitatea lui Sarkozy a suferit o lovitură puternică atunci când acesta a repatriat rromii români şi bulgari din Franţa vara trecută.

„Omniprezentul absent"

În contrast, DSK era mai degrabă asociat cu o figură prezidenţială. Iar faptul că locuia la Washing¬ton nu-i afecta cu nimic şansele, poate doar din contră. „Există ceva romantic în faptul că trăieşte în străinătate", spunea Stephane Rozes, consultant la Cap Consulting. În plus, culoarea politică nu-l dezavantajează. Publicaţia „Paris Match" îl numea „omniprezentul absent".

 „Toată lumea îşi poate proiecta dorinţele asupra lui Strauss-Kahn. Cei din extrema stângă îl văd ca socialist, iar cei din centru-dreapta, cu care Sarkozy este certat acum, îl văd pe Strauss-Kahn ca un socialist modern", spunea Rozes.

Strauss-Kahn era omul orei în Franţa, parţial pentru că nimeni altcineva nu reuşeşte să întrupeze speranţele şi temerile naţiunii, notează publicaţia germană „Der Spiegel".   Potrivit lui Rozes, misterul îl făcea pe DSK şi mai dezirabil.

Campanie electorală pe spatele ţărilor împrumutate
 
Fiecare acord de finanţare încheiat de FMI în timpul crizei a fost mereu însoţit de declaraţii ale directorului Dominique Strauss-Kahn. Fie că blama sistemele corupte şi prea laxe ale statelor sau că asigura politicienii de sprijinul Fondului în lupta cu criza, Kahn nu a ratat niciun prilej de a-şi face campanie electorală pe spatele ţărilor pe care le-a împrumutat.

Recesiunea i-a creat contextul prielnic pentru acest lucru. Guvernele găseau tot mai greu finanţare, iar criza datoriilor suverane din Europa se agrava. În lipsă de alternative, acordurile cu FMI păreau cea mai bună soluţie. Nici România n-a scăpat de „războiul declaraţiilor". Acum fix un an, în mai 2010, şeful FMI declara, într un interviu acordat televiziunii franceze France 2, că nu este de acord cu măsurile de austeritate impuse de Guvernul de la Bucureşti în vederea scăderii deficitului bugetar.

„Guvernul român a venit şi ne-a zis că va tăia 20% ori 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus «nu». Nu e nevoie să tăiaţi din salarii. Dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi, în special, pe cele pentru bogaţi (n.r - impozitarea progresivă)", spunea atunci Strauss-Kahn. Apariţia sa a fost catalogată, atât de analişti francezi, cât şi români, drept campanie electorală.  Declaraţiile veneau în contextul în care numărul europenilor nemulţumiţi de modul de operare al Fondului era tot mai mare.

Nu puţine au fost situaţiile în care, ieşiţi în stradă pentru a protesta faţă de tăierile şi majorările de impozite aplicate de guverne, europenii au acuzat Fondul că este cel care impune, de fapt, aceste măsuri de austeritate. Mai mult, perioada era una cu atât mai delicată cu cât Grecia tocmai era salvată de urgenţă, program la care FMI a avut o contribuţie semnificativă. Din împrumutul în valoare de 110 miliarde de euro pentru Atena, FMI a pus la bătaie 30.

Nemţii: Nu salvăm Grecia fără FMI!

Toate acestea s-au întâmplat spre nemulţumirea preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy. Potrivit unei investigaţii realizate de „The Wall Street Journal", acesta s-a opus cu vehemenţă ca FMI să participe la programul de finanţarea Greciei. Potrivit mai multor analişti, motivul era că nu voia ca Strauss-Kahn să câştige popularitate, pozând în „salvatorul" Greciei şi, implicit, al UE. Germania a anunţat însă din start că nu participă la niciun program care nu include sprijinul FMI, ceea ce l-a forţat pe Sarkozy să accepte implicarea organizaţiei şi a potenţialului său contracandidat.

Ajutor dinainte să-l ceară

Între timp a venit şi rândul Irlandei şi, mai nou, al Portugaliei. Dublinul a primit, în noiembrie 2010, un împrumut de 85 de miliarde de euro de la UE şi FMI. Contribuţia Fondului este de 22,5 miliarde de euro, la o dobândă de aproximativ 3,1%, care însă variază.

Interesant este însă că, înainte ca Irlanda să ceară sprijin extern, Strauss-Kahn declara deja că FMI o poate ajuta. „Dacă la un anumit moment, mâine, peste două luni sau doi ani, irlandezii vor cere sprijinul FMI, noi vom fi pregătiţi", declara el atunci. Săptămâna trecută, finanţatorii internaţionali au finalizat şi acordul pentru Portugalia, în valoare de 78 de miliarde de euro, la care contribuţia Fondului este de 26 de miliarde de euro.