Cel mai sumbru scenariu în cazul în care Grecia părăseşte zona euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Tot mai mulţi analişti vorbesc despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro
Tot mai mulţi analişti vorbesc despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro

Pe lângă o criză financiară, Grecia trece acum şi printr-o criză politică, după ce premierul grec Giorgios Papandreou a demisionat, iar membrii guvernului său şi-au prezentat, şi ei, demisiile.

Crezi că Franţa, Germania şi instituţiile financiare europene şi mondiale vor reuşi să apere zona Euro de colaps în urma unui foarte probabil faliment grec?

image

Până la alegerile anticipate din 19 februarie, Grecia să fie condusă de un guvern de tranziţie, la care participă principalele partide de pe scena politică elenă. În contextul acestor schimbări, ar putea avea loc anumite modificări şi în ceea ce priveşte politica externă a ţării. Aşadar, grecii ar putea spune că s-au săturat de sprijinul acordat de Franţa şi Germania, să mărească programul de lucru al angajaţilor şi să mărească taxele. Mai exact, s-ar putea decide să părăsească zona euro: ţara ar intra în incapacitate de plată din cauza datoriei publice şi ar abandona moneda euro.

Guvernul şi-ar pune în circulaţie vechea monedă, drahma. Puţini sunt însă cei care vor să se ajungă într-o astfel de situaţie sau care cred, într-adevăr, că va deveni realitate. În timp ce drahma, care are o valoare mult mai mică, ar face ca exporturile greceşti să fie mai competitive pe pieţele internaţionale, iar turismul ar înregistra o creştere, creditorii greci şi cei cu depozite bancare în ţară ar pierde, cel mai probabil, o grămadă de bani.

 Tot mai mulţi analişti vorbesc despre o posibilă ieşire a Greciei din zona euro

Analişti economici şi agenţii de consultanţă şi-au exprimat deja convingerea că statul elen va părăsi, mai devreme sau mai târziu, zona euro, iar CNN prezintă cel mai sumbru scenariu care ar putea avea loc în cazul în care estimările experţilor devin realitate.

Falimente bancare în Grecia

În cazul în care Grecia ar da faliment, marile economii europene şi-ar retrage ajutoarele, situaţie în care guvernul grec ar rămâne fără bani şi fără capacitatea de a primi credite. Cei cu depozite bancare s-ar grăbi să îşi retragă banii, iar cum până şi cele mai puternice bănci pot susţine doar o mică parte din depozite, s-ar înregistra o mulţime de falimente.

Austeritate extremă

Guvernul elen ar putea să cheltuiască doar cât se produce, motiv pentru care vor exista reduceri masive ale cheltuielilor de stat şi, implicit, guvernul va trebui să disponibilizeze o mare parte din angajaţi.

Italia şi Spania vor atrage îngrijorările investitorilor

Acesta ar fi efectul de contagiune. De îndată ce Grecia creează precedentul părăsirii zonei euro, investitorii ar putea crede că acelaşi lucru este posibil şi în cazul altor economii cu probleme, cum ar fi Italia şi Spania. Când investitorii vor vedea că un stat precum Grecia a părăsit zona euro şi a intrat în incapacitate de plată a datoriilor sale, de ce ar mai fi motivaţi să împrumute bani altor ţări cu probleme? Această mentalitate va duce la creşterea costurilor de împrumut, ceea ce va deveni şi mai costisitor pentru ţările afectate să-şi echilibreze bugetele.

VESTEA BUNĂ este că acest scenariu este puţin probabil, notează CNN. Analiştii spun că cele mai bogate state europene au prea multe de pierdut încât să permită altor state europene să părăsescă zona euro. Cele mai bogate state europene să exercite presiuni asupra Băncii Centrale Europene pentru ca aceasta să pună la dispoziţia statelelor aflate în dificultate sume mai mari de bani.

Recesiune globală

În cazul în care Grecia alege să părăsească zona euro, Europa ar putea fi atrasă într-o altă recesiune, spun analiştii. De altfel, majoritatea experţilor spun că Europa se află deja sau urmează să intre într-o recesiune uşoară, indiferent de deznodământul Greciei.

Nici Statele Unite nu ar rămâne imune în faţa unei situaţii precum cea creată de o eventuală părăsire a zonei euro de către Grecia. Peste 400 de miliarde de dolari din exporturile americane au mers, în 2010,  către Uniunea Europeană, în timp ce companiile americane au investiţii directe de peste 1.000 de miliarde de dolari în UE. În plus, băncile americane şi filialele lor au împrumuturi şi alte angajamente către zona euro de peste 2.700 miliarde dolari.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite