Blestemul cheltuielilor deşănţate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Fiscal a transmis, ieri, că România este obligată să reducă deficitul bugetar, iar aceasta va adânci recesiunea. Economia nu poate creşte în condiţiile în care diferenţa dintre salariile bugetarilor şi cele ale angajaţilor din privat este de 126%.

Ceea ce guvernanţii s-au ferit să spună de la începutul lui 2009 a fost transmis, ieri, de reprezentanţii Consiliului Fiscal, noul organism independent de consultare şi analiză a politicilor fiscal-bugetare. România este obligată să reducă deficitul bugetar, deci să menţină politicile pro-ciclice precum majorarea fiscalităţii sau tăierile de cheltuieli publice.

Drama este că aceste măsuri adâncesc recesiunea, dar fără ele nu se poate ajunge la o dezvoltare economică solidă. „După ce am turat maşina economică peste potenţial şi am băgat-o în gard, a o lua din nou la drum cu aceeaşi maşină, fără a o repara, poate fi fatal pentru economie", a declarat preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru.

Prognoze nerealiste

Economiştii cărora guvernanţii le vor cere suportul pe elaborarea politicilor fiscal-bugetare au făcut o radiografie a structurii economice, însă au oferit soluţii generale şi teoretice, fiindcă „doar atât le permite statutul".

Primul semnal a fost acela că prognozele macroeconomice trebuie să fie realiste, altfel deficitele bugetare ies din ţintă. Ceea ce s-a şi întâmplat în ultimii ani. „Când prognozele sunt prea optimiste, deficitele bugetare sunt în final mai mari", a spus Dumitru. Reamintim că inclusiv pentru 2010, Comisia Naţională de Prognoză a estimat o creştere economică de 1,5%, pe care s-a şi fundamentat bugetul de stat, ceea ce a dus şi la o supraestimare a încasărilor bugetare. Ultimele date indică o contracţie economică pentru acest an în jurul a 2%, departe de estimările iniţiale.

Rectificarea bugetară ce va avea loc la 18 august va trebui să ia în calcul această contracţie a PIB. Şi fiindcă ţinta de deficit bugetar a rămas neschimbată, tăierile de cheltuieli trebuie să compenseze scăderea veniturilor.

Campioni la dezechilibre

În luna mai 2010, numărul angajaţilor din sectorul public era de 1.358.000, în scădere cu 22.000 faţă de sfârşitul anului trecut şi uşor sub nivelul din 2007. Cu toate acestea, experţii Consiliului Fiscal spun că sectorul public nu şi-a ajustat deloc cheltuielile în ultimii doi ani, în timp ce mediul privat a făcut-o cu 15% din PIB.

Raportul dintre salariul mediu în sectorul bugetar şi cel din sectorul privat era, anul trecut, de 126%, România fiind statul european cu cea mai mare discrepanţă între cele două tipuri de venit. Mai mult, ponderea remunerării salariaţilor din sistemul de stat în totalul veniturilor bugetare era de 33% anul trecut, plasând România pe locul nouă în UE şi pe trei în rândul celor zece noi state membre.

Potrivit lui Dumitru, vecinătatea Greciei şi a Portugaliei în această privinţă trebuie să dea de gândit. Ambele state îşi remunerează propriii angajaţi în proporţii mult dezechilibrate faţă de nivelul încasărilor. În privinţa cheltuielilor cu pensiile, lucrurile stau şi mai rău. Ponderea cheltuielilor cu pensiile în totalul veniturilor bugetare, în 2009, era de aproape 37%, plasând ţara noastră pe locul doi în UE, după Grecia, şi pe primul loc în rândul celor mai noi zece state membre.

„Nu avem spaţiu fiscal!"

Creşterea veniturilor bugetare, a căror pondere în PIB plasează România pe ultimul loc în UE, trebuie realizată prin îmbunătăţirea colectării, pornind de la eliminarea excepţiilor, fără majorarea taxelor, apreciază Consiliul Fiscal, care nu vede nici spaţiu pentru noi scăderi de impozite. Experţii CF mai spun că momentul reducerii cotelor de contribuţii sociale a fost ratat în 2009, când o astfel de măsură ar fi fost benefică pentru economie.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite