ANALIZĂ: Cum facem banii să circule în economie?
0Cu inflaţia drept inamic public numărul unu, Banca Naţională a României controlează cu o mână de fier nivelul lichidităţilor din piaţă. Printr-un cost al banilor (nr: rata dobânzii) ridicat, şi cu reguli de creditare tot mai stricte, BNR strangulează însă canalele prin care banii trebuie să ajungă în organismul economiei româneşti.
Perspectiva unui
nou an de stagnare economică – dacă nu chiar de contracţie – ar trebui să
schimbe abordarea pe care Banca Naţională a României o are faţă de economia
României. Trase în jos de evoluţiile de pe pieţele globale, companiile
româneşti se luptă pe plan local şi cu o lipsă cruntă de lichidităţi. Şi asta
nu pentru că banii nu ar exista! Statisticile arată că la jumătatea anului, aproximativ
45 de miliarde de lei erau parcate de băncile comerciale în depozite făcute la
BNR (la o dobândă de 2,25%). Acestea sunt cifrele care
susţin dealtfel declaraţii precum cea făcută de Manfred Wimmer, directorul
executiv al Erste Bank – acţionarul majoritar al Băncii Comerciale Române (cea
mai mare bancă din România), care, într-o conferinţă de presă publică spunea că
“...există suficient de multă lichiditate în sistem, doar că cererea de credite
este foarte redusă!”. Lipsa cererii de credite este o explicaţie plauzibilă
pentru faptul că băncile comerciale preferă să ţină banii la BNR cu dobânzi de
2,25% în loc să dea împrumuturi companiilor şi populaţiei. Împrumuturi care ar
aduce nu doar încasări mai mari din dobânzi, ci şi venituri importante din comisioanarea
rulajelor făcute de clienţi.
NEVOIA DE BANI. Prima
explicaţie pentru faptul că avem pe de o parte bani iar pe de altă parte
companii care nu acces la ei, constă nu neapărat în prudenţa excesivă a
băncilor comerciale, cât mai ales de cadrul general în care sistemul bancar
funcţionează. Cadru stabilit de nimeni altcineva decât de BNR. Până la urmă,
cererea de credite este solvabilă sau insolvabilă în funcţie de reperele
stabilite prin regulile, reglementările şi măsurile impuse de Banca Centrală.
Altfel spus, potenţialii clienţi se încadrează sau nu în criteriile de
eligibilitate după cum criteriile impuse sunt mai stricte sau mai relaxate. Asta
atât în ceea ce priveşte potenţialii clienţi persoane fizice cât şi pentru
companii.
Care sunt însă
mecanismele prin care, deşi există bani în sistem, aceştia sunt inaccesibili
celor ar avea nevoie de ei? Paradoxul situaţiei se datorează în primul rând
menţinerii ratei de dobândă cheie prea sus. Un nivel de 6,25% (cât este în
prezent) menţine în piaţa interbancară un sentiment de nesiguraţă şi
impredictibilitate pe termen lung. Astfel deşi pe piaţă se găseşte un surplus
de lichiditate care împinge în jos ratele dobânzilor interbancare pe termene
scurte, pe termen lung băncile comerciale nu-şi pot “relaxa” politica de creditare.
FRÂNĂ ŞI ACCELERAŢIE.Altfel spus, pe de o parte BNR încearcă să
forţeze băncile să scadă dobânzile (aceasta fiind dealtfel motivaţia lăsării de
lichidităţi în piaţă – pentru ca băncile să nu mai aibă ce face cu banii, şi să
fie forţate să crediteze !). Dar pe de altă parte, tot BNR creează
imprevizibilitate pe termen lung, pentru că, prin menţinerea sus a dobânzii dobânzii
de politică monetară, pune sub semnul provizoratului dobânzile interbancare pe
termen scurt. În concluzie, în opinia lui Radu Crăciun, directorul de
investiţii al fondului de pensii Eureko, BNR transmite sectorului bancar un
mesaj de genul: “am lăsat lichidităţi în piaţă acum, şi am redus dobânzile pe
termen scurt, dar dobânda de politică monetară rămâne sus, pentru că s-ar putea
să mă razgândesc şi să cresc la loc dobânzile de pe interbancar”.
Se introduce
astfel în piaţă un element de incertitudine, care pune băncile în situaţia de
a-şi cenzura disponibilitatea de a acorda credite pe termen lung, preferând
plasamentele sigure şi pe termene scurte – împrumutând astfel statul, sau ţinerea banilor în depozite la BNR – la
dobânzi foarte mici. “Lichiditatea care bălteşte pe termen scurt este asemeni bălţilor de la marginea unui ogor
afectat de secetă” descrie
plastic economistul Lucian Isar, raportul dintre nevoia de bani a economiei pe
termen lung şi existenţa lichidităţii în piaţă pe termen scurt.
POLITICI STRICTE.
Acestea sunt doar câteva din elementele care susţin declaraţia fermă a acestuia:“...politica monetară şi de credit în
România este inoportună!”. În opinia acestuia, pe partea de creditare, politica
de provizionare şi restructurare impusă de BNR a adâncit recesiunea prin
agravarea problemelor pe care firmele le aveau în a lua împrumuturi, pentru că
prin măsurile luate a fost denaturată deschiderea băncilor comerciale în a-şi
asuma riscul de credit (care este una din menirile sectorului!)”. În acest
context noul regulament – care limitează creditarea – va avea acelaşi efect
nociv asupra economiei ca şi creşterea TVA, concluzionează Lucian Isar.
În acelaşi timp,
reacţia Băncii Centrale este deficitară şi pe parte monetară – susţine acesta. Şi argumentează: “După doi ani de recesiune masivă a urmat un an de stagnare economică şi se
prefigurează un 2012 tot în stagnare. Reducerea dobânzii cheie la RON de la
6,25% la 5,25%, şi scăderea rezervelor minime obligatorii ar creştere
lichiditatea pe termen lung în piaţă şi ar uşura intermedierea inter-temporală(nr:
adică utilizarea resurselor financiare disponibile pe termen scurt, pentru a da
împrumuturi indivizilor şi companiilor pe termen lung)” spune Isar.
INFLAŢIA ŞI “EUROIZAREA”
ECONOMIEI. Prea mulţi bani în piaţă sunt însă periculoşi, pentru că astfel se
poate reaprinde spirala inflaţionistă. Aceasta este dealtfel marota cu care
BNR-ul a defilat în ultimii trei ani, justificând menţinerea sus a dobânzii
cheie. Şi pe bună dreptate poate, pentru că nimeni nu-şi doreşte să retrăiască
perioada de la jumătatea anilor 1990, când preţurile se schimbau de la o zi la
alta. O prudenţă excesivă însă este deplasată atunci când economia se apropie
cu fiecare zi de marginea prăpastiei recesiunii. Iar evenimentele de pe plan
internaţional – criza datoriilor suverane şi contractarea pieţelor de export –
fac o astfel de evoluţie tot mai posibilă. “Inflaţia în România este un falsă justificare pentru politica monetară
restrictivă. Asta pentru că răpeşte creşterii economice câteva procente bune în
fiecarean.” contrazice economistul Lucian Isar argumentele abordării restrictive
pe care BNR în plan monetar.
Iar o astfel de
stricteţe din partea BNR se justifică cu atât mai puţin acum, când
perspectivele inflaţioniste sunt în scădere. Acesta este dealtfel şi punctul de
vedere al economistului Daniel Dăianu, fost Ministru de Finanţe al României,
care în cadrul unui seminar organizat de Coface a declarat că Banca Naţională a
României ar putea opera o reducere a dobânzii de politică monetară, având în
vedere faptul că inflaţia este puternic în scădere, şi că anul viitor, aceasta ar putea scădea la 3,4% - 3,8%.
Iar reducerea ratei dobânzii de politică monetară, care să tragă în jos dobânda la credite, este cu atât mai importantă cu cât ar reduce viteza cu care economia românească se “euroizează”, prin micşorarea dinamicii pe care o înregistrează creditele în euro. În prezent, creditele în euro sunt de departe semnificativ mai avantajoase (din punct de vedere al costurilor !) decât cele în lei. Iar asta majorează semnificativ riscurile la care cetăţenii, sectorul bancar şi întreaga economie românească se expun, din cauza turbulenţelor majore de pieţele valutare globale.