ANALIZĂ: Cum este afectat contribuabilul de taxa europeană pe tranzacțiile financiare

Pierderea poziţiei privilegiate pe care City-ul Londonez o are în peisajul financiar european a fost unul dintre motivele pentru care Marea Britanie a răspuns cu “nu” pactului fiscal propus, şi adoptat de liderii europeni în summitul de la finele săptămânii trecute. Iar impunerea unei taxe unice europene pe tranzacţiile financiare este una dintre principalele piedici în calea acordului dintre Uniune şi Marea Britanie.

Taxa pe tranzacţiile financiare propusă de Uniune la jumătatea lunii noiembrie este doar o componentă a noului pact fiscal la nivel de Uniune, dar este o prevedere care ar face ca fluxurile de capital să ocolească Londra, şi care ar putea duce astfel la pierderea statului de centru financiar global al capitalei Marii Britanii. O astfel de taxă nu-şi poate atinge însă obiectivul declarat – şi anume acela de adiminua amploarea tranzacţiilor speculative, şi nu va face decât să îngreuneze circulaţia capitalurilor în zona euro, şi să împingă companiile şi mai mult într-un prizonierat, faţă de băncile comerciale.  

Taxarea suplimentară, o eroare făcută de Uniune, în goana sa după resurse

În foamea sa de resurse, Comisia Europeană a prezentat la jumătatea lunii noiembrie o propunere privind aplicarea unei taxe pe tranzacţiile financiare, aplicabilă în cele 27 de state membre ale Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2014.

Această taxă se va aplica pe acele tranzacții cu instrumente financiare în care cel puțin o parte implicată este rezidentă în Uniunea Europeană. Taxa se va aplica diferențiat pe categorii de instrumente fiind mai mare în cazul acțiunilor și obligațiunilor (0,1%) și mai mică în cazul contractelor cu instrumente derivate (0,01%).

Comisia estimează o colectare de pe urma acestei taxe a unei sume de 57 miliarde Euro. Suma va fi împărțită între Comisie și țările membre, devenind sursă la bugetul Uniunii Europene.

Falsele argumente pentru suprataxarea tranzacţiilor financiare 

Comisia a argumentat că introducerea acestei taxe este justificată de faptul nu există o contribuție echitabilă în momentul de față în economia europeană, sectorul financiar fiind vinovat de apariția crizei economice dar și de faptul că deja unele țări (în număr de 10) aplică o astfel de taxă care diferă de la țară la țară și în acest fel se va armoniza politica țărilor membre evitându-se distorsiunea pe piață și perturbarea concurenței între diferite piețe.

Comisia Europeană consideră că printr-o astfel de măsură vor fi descurajate tranzacțiile riscante și vor fi astfel consolidate măsurile de reglementare privind evitarea unei viitoare crize. În plus, se aduce în discuție și argumentul că pentru salvarea de la faliment a sectorului financiar-bancar din Europa s-au accesat fonduri eliberate de la bugetul statelor membre și care provin din taxele plătite de contribuabili (mult mai taxați decât cei din sectorul financiar bancar care au beneficiat și continuă să beneficieze de privilegiul unei sub-taxări).

Evident că se mizează și pe o reacție pozitivă a țărilor membre care vor avea mai mică suma pe care vor trebui să o plătească de la bugetul lor local către funcționarea întregului angrenaj european.

În ambiția sa, Comisia Europeană se gândește chiar să propună această taxă tuturor țărilor din G20 drept o idee genială. Taxa pe tranzacţiile financiare vizează 85 % din tranzacţiile financiare care au loc între instituţii financiare. Taxa nu s-ar aplica cetăţenilor şi societăţilor comerciale. Ipotecile imobiliare, împrumuturile bancare, contractele de asigurări şi alte activităţi financiare obişnuite desfăşurate de persoane fizice sau întreprinderi mici nu intră în sfera de aplicare a propunerii.

Taxă pentru susţinerea birocraţiei europene

Ideea unei astfel de taxe nu e nouă, ea se vehicula încă de acum 20 de ani de pe vremea când James Tobin vorbea despre cauzele crizelor în sistemele financiare moderne (după  căderea aranjamentului monetar de la Bretton Woods). O astfel de taxă  era dorită pentru a tempera ieșirile bruște de capital din țările care și-au liberalizat contul de capital. Se vede însă că  acum motivul este complet altul: asigurarea unor bani noi pentru a face posibilă funcționarea în continuare a supra-structurilor statale și pentru a evita un faliment generalizat provocat taman de cei care doresc să se salveze prin această taxă.


Reglementările vin, problemele sistemice rămân şi chiar se agravează

Această taxă nu va rezolva în nici un caz problema în sistem. În primul rând va lovi în cei care emit obligațiuni / acțiuni pe piață adică în sectorul privat și  în companiile care sunt interesate să obțină capital la un cost cât mai redus.

Taxa va împinge companiile private în brațele băncilor comerciale care vor prefera și mai mult să le propună  companiilor credite în locul acestor instrumente financiare impozitate de către stat.

Prin această taxă monopolul în activitatea de creditare va fi și mai mult întărit iar piața de capital va fi și mai mult distrusă (oricum a fost deja parțial distrusă  de infuzia de bani pe post de capital pe care o realizează de la butoane BCE – banca ce ne păzește de destabilizarea prețurilor prin tipărire de bani).

Prin această taxă vor fi obținute rapid și ușor fondurile necesare funcționării birocraților de la Uniunea Europeană care nu vor căuta sub nici o formă să se reformeze și vor continua să trăiască pe picior mare.

Mai mult chiar, această taxă va fi ușor de evitat prin faptul că împrumuturile bancare nu intră sub incidența ei. Mai mult, privilegiile bancare (operarea cu rezervă fracționară, capitalizarea redusă în bănci, dificultatea de a falimenta, ușurința cu care se refinanțează băncile când rămân în pană de lichidități) vor putea fi în continuare menținute și băncile comerciale vor putea să se bucure în continuare de banii ieftini pe care vor căuta și vor putea să îi multiplice și mai mult.

Prin monopolul pe care îl au în multiplicarea banilor alături de băncile centrale, băncile comerciale vor putea foarte ușor să transfere acest cost fie la nivel de companii private (caz în care prețurile de consum vor crește, consumul va scădea) fie la nivel de investitor.


O taxă suportată finalmente tot de contribuabilul European

În ambele cazuri în final e lovit tot contribuabilul privat care după ce că a plătit deja salvarea de la faliment a sistemului bancar acum plătește mascat și indirect salvarea de la faliment pe cei care i-au salvat de la faliment pe bancheri. Nici bancherii și nici statul nu vor fi afectați semnificativ în final și de aceea vedem și ușurința cu care astfel de idei își găsesc loc în spațiul politic european.

Generalizarea taxei la nivel global are și ea o miză  pentru că prin aplicarea acestei taxe doar la nivelul UE, aceasta va deveni mai închisă față de investițiile străine (și ele importante). Există riscul clar ca această taxă să  reorienteze niște fluxuri financiare dinspre și înspre Uniunea Europeană (să le reducă volumul). Pentru a diminua acest risc e clar că UE va lupta ca și ceilalți să impună  și ei o taxă similară și e foarte probabil că vor găsi ușor adepți.


Rezerva fracţionară, problema fundamentală a sistemului financiar

E clar că nu există intenția de a rezolva / ataca cu adevărat cauzele crizei actuale (și a celor care vor urma cât de curând): rezerva fracționară, împrumutul de ultimă instanță cu dobândă 0, ușurința cu care se tipăresc bani în sistem, capitalizarea redusă a sistemului bancar sunt trecute în continuare cu vederea de politicieni / bancheri interesați exclusiv de menținerea în viață a acestui joc piramidal care a devenit sistemul financiar-bancar.

În continuare riscul asumat de bănci va fi unul foarte mare pentru că el nu este legat în nici un fel de aceată taxă sau alte reglementări de genul acesta ci de privilegiile de care vorbeam.

În continuare hazardul moral va domina și băncile își vor permite să ne arunce într-o nouă și nouă criză. Salvate întotdeauna de la faliment de un stat sau suprastat direct interesat de banii pe care băncile îi produc prin diminuarea puterii noastre de cumpărare.

Cristian Păun este Conferențiar universitar în cadrul ASE București