Zilierii şantierelor se racolează direct din gară

Nu funcţionează la standardele unei burse, e doar un fel de talcioc, în care cererea de cartier se întâlneşte cu oferta de provincie. Cererea de forţă de muncă vine de la particularii ce vor

Nu funcţionează la standardele unei burse, e doar un fel de talcioc, în care cererea de cartier se întâlneşte cu oferta de provincie. Cererea de forţă de muncă vine de la particularii ce vor să-şi pună mai ieftin gresie şi faianţă. Sau de la firmele mici care, datorită solicitărilor tot mai numeroase, trebuie să-şi completeze efectivele de muncitori, mai mult sau mai puţin calificaţi.
Oferta vine din rândul oamenilor de condiţie modestă, care nu au prea multă carte, dar sunt temeinic hârşâiţi prin "şcoala vieţii". Ei cunosc în amănunt (cel puţin) o meserie practicabilă pe un şantier şi se mulţumesc să-şi asigure traiul de zi cu zi. Asemenea "pieţe" funcţionează, de regulă, în preajma gărilor din marile oraşe, şi se pare că Gara de Est a Bucureştiului este zona preferată de cei mai mulţi aspiranţi veniţi din sudul ţării să-şi caute de muncă în Capitală.

Muncitorii de la autostradă au cautare
Odată cu încheierea lucrărilor la primele tronsoane din Autostrada Soarelui, mulţi muncitori au cam rămas "pe tuşă", dar acum se folosesc din plin de această experienţă. Fierar-betonistul Stănel, din Drajna, ne spune că, după doi ani de autostradă, turnarea unei fundaţii nu mai are niciun secret: "Doar mă uit pe monografiile şefului de şantier şi îmi dau seama ce trebuie făcut, dar azi nu cer mai mult ca acum un an. ştiu că oamenii nu au bani, nu c-ar fi zgârciţi, aşa că nu mă arunc în negocieri. Numai să-mi iau şi autorizaţia de sudor, că meseria am furat-o şi o ştiu ca pe apă, şi nu mă mai vedeţi prin România"


"Principiul lui Nicu" strică piaţa
Nicu a făcut multe şantiere la viaţa lui, aşa că stăpâneşte bine orice meserie. Nu e nici "meşter" (maistru), nu cere nici mult clienţilor, dar colegii nu-l prea au la inimă pentru că "strică piaţa", lăsând preţurile la voia clientului. "Eu ţin mai mult la lucrare decât la mine, prefer ca omul să-şi cheltuiască banii pe materiale scumpe şi bune decât să plătească mai bine muncitorii. Dacă lucrarea e valabilă, durează mult şi ne merge vestea de meseriaşi. Ăsta e principiul meu", mărturiseşte Nicu, făcându-şi ortacii să pălească de ciudă.

Cine nu riscă nu câştigă
Particularii care vin în Obor să-şi găsească o echipă de faianţari ori instalatori sunt extrem de precauţi, pentru că "pe-aici umblă tot felul de indivizi". E, într-adevăr, riscant să-ţi laşi apartamentul pe mâna unor anonimi pe care abia i-ai cunoscut în birtul gării. "Te poţi trezi, după vreo două zile, că respectivii îţi renovează casa definitiv (te lasă fără mobilă sau ce e mai scump pe-acolo), dar nu ai ce face. Dacă vrei să ieşi mai ieftin cu manopera, nu trebuie decât să-i supraveghezi", ne spune un trecător care urmăreşte de mult mersul treburilor din această zonă. El nu a auzit să se fi întâmplat "nenorocirile" pe care tocmai le-a sugerat, aşa că rămâne fidel sloganului "cine nu riscă nu câştigă".

Plasatorii - baze ambulante de date
Uneori, între ofertanţi şi solicitanţii de lucrări se interpun meşterii, trimişii speciali ai firmelor, care trebuie să se priceapă bine la oameni pentru a suda o echipă din mai multe feluri de indivizi. Adevărul e că fără un "broker" e cam greu să găseşti, la prima încercare, meseriaşii de care ai nevoie. Iar muncitorilor care îşi caută de lucru le e aproape imposibil să se descurce "la plesneală". Cine vine la Gara Obor trebuie să ia legătura cu Valer sau cu nea Vasile, cunoscuţi ca fiind buni plasatori de forţă de muncă. "Am aici telefoane de la atâţia oameni, că într-o zi pot să aduc echipă să-ţi construieşti hotel", se laudă Valer. De la el am aflat şi o parte din tarifele practicate la "bursa meseriaşilor din construcţii".