Zeta Petroleum: România are rezerve uriaşe de gaze de şist, comparabile cu ale SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România are rezerve uriaşe de gaze de şist, comparabile cu acelea ale Statelor Unite ale Americii sau ale Poloniei, iar din acest motiv există un interes foarte mare din partea companiilor petroliere pentru ţara noastră, a declarat astăzi Bogdan Popescu, directorul Zeta Petroleum.

„În România există rezerve uriaşe de gaze de şist, iar companiile sunt foarte interesate. Doar pe Platforma Moesică se estimează că există rezerve comparabile cu SUA sau Polonia“, a spus Popescu.

Dacă zăcămintele de gaze descoperite recent în Marea Neagră de Petrom şi ExxonMobil ar fi exploatate, România va deveni independentă energetic, a adăugat directorul Zeta Petroleum.

Datorită acestor resurse, SUA au devenit cel mai mare producător de gaze din lume. Sectorul s-a dezvoltat extrem de rapid în ultimii ani, iar gazele neconvenţionale acoperă acum 20% din consumul americanilor. Europenii rămân însă reticenţi, cel puţin până la finalizarea unui studiu de impact asupra mediului cerut de Comisia Europeană.

În România, trei companii energetice - Chevron, MOL şi Avere Energy  - au deja licenţe petroliere în perimetre unde şi-au exprimat intenţia de a căuta gaze neconvenţionale. Pe lângă acestea, Petrom, Romgaz şi Sterling Resources s-au arătat interesate de aceste zăcăminte.În ceea ce priveşte resursele, există voci care susţin că România ar avea zăcăminte mai mari decât cele ale Poloniei, considerată până acum cel mai bogat stat european în gaze neconvenţionale.

Procesul s-ar putea dovedi însă mult mai complicat decât se credea iniţial. Zece parlamentari au iniţiat un proiect legislativ privind interzicerea extragerii de hidrocarburi lichide şi gazoase prin fracturare hidraulică, procedeu folosit în special pentru exploatarea gazelor neconvenţionale, „pe teritoriul naţional al României, inclusiv pe platforma continentală a României".

Citeşte şi:
Bârlădenii ies în stradă pentru a spune „Nu" exploatării gazelor de şist

Proiectul prevede ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii, toţi titularii de acorduri petroliere care vizează astfel de resurse să precizeze metodele prin care vor realiza explorarea şi exploatarea. Cei care nu respectă aceste prevederi riscă trei ani de închisoare şi o amendă de 500 de milioane de lei.

În nota de fundamentare, cei zece deputaţi şi senatori amintesc de interzicerea acestor tehnologii în Franţa, Bulgaria, Irlanda, Africa de Sud şi Canada, invocând motive precum poluarea apelor freatice, riscul extrem de ridicat de contaminare a terenurilor agricole şi creşterea riscului seismic. „Ce ne lipseşte cel mai mult este normalitatea. Vrem să extragem aur din Munţii Apuseni folosind cianuri şi gaze prin metode foarte dăunătoare", explică Dorel Covaci, deputat PSD, unul dintre iniţiatorii proiectului.

„Am putea găsi alte resurse pentru energie curată - eoliană, hidro, arderea deşeurilor în anumite condiţii", continuă Covaci, care nu şi-a amintit niciunul dintre studiile consultate în acest sens. „Locurile în care s-au folosit astfel de metode au fost afectate, oamenii la fel", spune el, aducând drept exemple „ţări din Lumea a Treia, America Latină, Mexic, însă aici vorbim de aur". Proiectul legislativ se referă exclusiv la gazele de şist.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite