Zeci de milioane de euro, încasate din taxa de primă înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria a fost obligată de UE să returneze aproximativ 47 milioane de euro, bani încasaţi de pe urma unei taxe similare Statul român a încasat până acum bani frumoşi din taxa de

Ungaria a fost obligată de UE să returneze aproximativ 47 milioane de euro, bani încasaţi de pe urma unei taxe similare

Statul român a încasat până acum bani frumoşi din taxa de primă înmatriculare, chiar dacă românii au stat în expectativă, sperând ca autorităţile să revină asupra deciziei. Dacă autorităţile europene vor considera drept ilegală această taxă, România va fi probabil obligată, aidoma Ungariei, să returneze fiecare leuţ încasat.

Numai la nivelul Capitalei s-au strâns din taxa de primă înmatriculare, în perioada ianuarie-21 martie a.c., 9,53 milioane de euro, potrivit datelor furnizate de către Trezoreria Municipiului Bucureşti. Aceasta încasase până ieri 11,6 milioane lei, adică peste 3,4 milioane de euro, la care se adaugă însă şi sumele colectate de către cele şase trezorerii de sector. Astfel, în sectorul 2 al Capitalei au fost achitate taxe de primă înmatriculare în valoare de 6,4 milioane lei (n.r. - 1,89 milioane euro), iar în sectorul 1 - 4,5 milioane lei (n.r. - 1,33 milioane euro). Sume mai mici, însă deloc de neglijat, au fost încasate în sectorul 3 al Capitalei, respectiv 3,5 milioane lei (1,03 milioane euro), sectorul 6 - 2,36 milioane lei (695.000 euro), sectorul 4 - 2,02 milioane lei (596.000 euro) şi sectorul 5 - 1,85 milioane lei (544.000 euro).

Din februarie, românii s-au obişnuit cu ideea plăţii taxei

Potrivit situaţiilor obţinute de Adevărul de la Direcţiile Generale a Finanţelor Publice din ţară, românii au stat pe gânduri, în luna ianuarie, în ceea ce priveşte achiziţia unei maşini second- hand, în speranţa că autorităţile vor reveni asupra deciziei de a se plăti această taxă. La Cluj, spre exemplu, dacă până la 31 ianuarie 2007 încasările din taxa de primă înmatriculare s-au ridicat la doar 83.497 lei (n.r. - 24.557 euro), o lună mai târziu, încasările au crescut de 10 ori, semn că locuitorii s-au împăcat se pare cu ideea. "În februarie, clujenii au achitat 716.443 lei (n.r. - 210.718 euro), astfel încât sumele totale încasate din taxa de primă înmatriculare se ridicau la 19 martie a.c. la 1.131.166 lei (n.r. - 332.695 euro), a declarat pentru Adevărul Gavriş Gligor, purtătorul de cuvânt al DGFP Cluj.

Sulfina Barbu aruncă pisica în curtea Finanţelor

Ministrul mediului şi gospodăririi apelor, Sulfina Barbu, a precizat ieri că problema taxei de primă înmatriculare nu mai este la MMGA, ci la Ministerul Finanţelor Publice. "Ei sunt cei responsabili, ei ţin legătura cu Direcţia Generală de Casare de la Brusselles, ei ştiu toate detaliile", a declarat ministrul mediului. Sulfina Barbu a ţinut să mai precizeze şi că nu are cunoştinţă despre o altă grilă de taxare a celor care îşi înmatriculează maşina adusă în România. "Nu am discutat miercuri în şedinţa de guvern o altă variantă şi nu s-a prezentat nicio soluţie în privinţa taxei de primă înmatriculare. Menţionez că această taxă este o măsură fiscală şi sunt convinsă că Ministerul Finanţelor, având termenele la dispoziţie, va găsi soluţii astfel încât această măsură să nu fie nici excesivă şi nici să nu încalce Tratatul de aderare", a mai menţionat oficialul MMGA. "Nimeni nu doreşte ca o măsură impusă la nivel naţional să încalce Tratatul (n.r. - de aderare a României la Uniunea Europeană, n.r.) şi să ducă la sancţiuni. Dar trebuie să luăm în calcul că, în ultima şedinţă de guvern din decembrie anul trecut, Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor a prezentat câteva posibile proceduri care ar putea duce la sancţionarea României, din cauza nerespectării aquis-ului de Mediu", a ţinut să reamintească Sulfina Barbu. Aflat într-o situaţie similară, guvernul de la Budapesta a fost trimis în judecată la Curtea Europeană de Justiţie şi, în urma procesului, s-a decis returnarea întregii sume încasate din taxa de prima înmatriculare. Fiind obligată să despăgubească 70.000 de plătitori ai taxei, Ungaria are astfel de returnat aproximativ 47 milioane de euro. Ţara vecină a modificat legislaţia în privinţa taxei de prima înmatriculare începând cu 1 ianuarie 2006.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite