- Marţi 4 aug 2009
Zbor deasupra unui cuib de tuci
Şi, eventual – dacă nu-i cerem prea mult -, să se comporte decent, nu ca o găină ajunsă-n vârful grămezii de cucuruz. Căci ştiţi ce face moţata: cotcodăceşte ca neroada, s-o ştie tot satul, fără să bage de seamă că i se vede târtiţa.
Ieri, pe Mediafax, Tucă s-a ouat o mărgică. Una pe care o punem la detectorul de minciuni, să vedem ce-o ieşi. Văleu! S-a înroşit! Ameninţă să explodeze!
„Se pune la zid un om, se execută fără măcar să fie sunat.“ Fals, de două ori fals! Unu: a scrie despre porcăriile unui director de ziar nu înseamnă execuţie, ci dezvăluire de presă. Doi: reporterul Bogdan Oprea l-a sunat pe Tucă de fiecare dată când pregătea un articol despre el. Prima dată, caracaleanul a livrat o explicaţie penibilă, consemnată în ziarul de sâmbătă. A doua oară i-a declarat în exclusivitate: „Băi, jegosule, te ţin eu minte! Atât am avut să-ţi spun, jegosule. Ne mai vedem, jegosule!“, iar bolboroselile lui le-aţi putut citi în ziarul de ieri.
„Eu nu am parcat maşina pe plajă şi nu am forţat nicio barieră.“ Fals! Maşina era parcată chiar pe plajă, cu roţile înfipte în nisip. Iar ca să ajungă acolo fără să treacă de bariere, avea o singură soluţie: să-şi pună elice şi să devină elicopter.
„Mii de maşini erau parcate aşa cum era parcată şi maşina mea...“ Fals! Pe nisipul din apropierea scenei să tot fi fost vreo câteva zeci de maşini.
„... fără să încalce vreo lege sau vreo normă rutieră.“ Fals! Nicio lege nu permite parcarea pe plajă, iar recent chiar au fost montate bariere care interzic accesul maşinilor pe nisip.
„Toată Vama a parcat aşa cum am parcat eu.“ Dar dacă unul îşi arată fundul, ţi-l arăţi şi tu?
„Maşina mea făcea parte din stafful organizatorilor.“ Aha, ne mai venim de-acasă... Deci, niscaiva privilegii tot ni se cuvin.
„Maşina mea – acolo unde era – nu fusese parcată de mine, ci de unul dintre şoferii de la «Jurnalul Naţional».“ Hopa, iată-l şi pe acarul Păun!
„Acolo unde o pusesem eu, oamenii stăteau pe ea.“ Pe principiul ăsta poţi parca şi în Piaţa Universităţii. Cu o condiţie: să te numeşti Marius Tucă.
Delirul lui Tucă are un final apoteotic: „Mi s-ar părea normal dacă patronul acelui ziar (...) i-ar da afară pe cei care au scris şi aprobat această serie de articole”. Măi Tucă, tu te-ai născut prea târziu! Făceai carieră frumoasă pe vremea Împuşcatului. Cu puţin noroc, mult tupeu şi infinită dorinţă de parvenire, ai fi prins o funcţie la secţia de presă a partidului, iar de acolo ai fi putut zice: ăla să scrie, ăluia luaţi-i pixul... ăla da, ăla nu...
Dar lucrurile s-au mai schimbat, dragă Tucă. Tot ce mai poţi face acum e să prestezi, cu frustrările de rigoare, la secţia de presă a Partidului Conservator.
„Opriţi execuţiile de presă!“ Opriţi delirul lui Tucă! Jos execuţiile de tuci, cuci şi alţi balamuci!
Ieri, pe Mediafax, Tucă s-a ouat o mărgică. Una pe care o punem la detectorul de minciuni, să vedem ce-o ieşi. Văleu! S-a înroşit! Ameninţă să explodeze!
„Se pune la zid un om, se execută fără măcar să fie sunat.“ Fals, de două ori fals! Unu: a scrie despre porcăriile unui director de ziar nu înseamnă execuţie, ci dezvăluire de presă. Doi: reporterul Bogdan Oprea l-a sunat pe Tucă de fiecare dată când pregătea un articol despre el. Prima dată, caracaleanul a livrat o explicaţie penibilă, consemnată în ziarul de sâmbătă. A doua oară i-a declarat în exclusivitate: „Băi, jegosule, te ţin eu minte! Atât am avut să-ţi spun, jegosule. Ne mai vedem, jegosule!“, iar bolboroselile lui le-aţi putut citi în ziarul de ieri.
„Eu nu am parcat maşina pe plajă şi nu am forţat nicio barieră.“ Fals! Maşina era parcată chiar pe plajă, cu roţile înfipte în nisip. Iar ca să ajungă acolo fără să treacă de bariere, avea o singură soluţie: să-şi pună elice şi să devină elicopter.
„Mii de maşini erau parcate aşa cum era parcată şi maşina mea...“ Fals! Pe nisipul din apropierea scenei să tot fi fost vreo câteva zeci de maşini.
„... fără să încalce vreo lege sau vreo normă rutieră.“ Fals! Nicio lege nu permite parcarea pe plajă, iar recent chiar au fost montate bariere care interzic accesul maşinilor pe nisip.
„Toată Vama a parcat aşa cum am parcat eu.“ Dar dacă unul îşi arată fundul, ţi-l arăţi şi tu?
„Maşina mea făcea parte din stafful organizatorilor.“ Aha, ne mai venim de-acasă... Deci, niscaiva privilegii tot ni se cuvin.
„Maşina mea – acolo unde era – nu fusese parcată de mine, ci de unul dintre şoferii de la «Jurnalul Naţional».“ Hopa, iată-l şi pe acarul Păun!
„Acolo unde o pusesem eu, oamenii stăteau pe ea.“ Pe principiul ăsta poţi parca şi în Piaţa Universităţii. Cu o condiţie: să te numeşti Marius Tucă.
Delirul lui Tucă are un final apoteotic: „Mi s-ar părea normal dacă patronul acelui ziar (...) i-ar da afară pe cei care au scris şi aprobat această serie de articole”. Măi Tucă, tu te-ai născut prea târziu! Făceai carieră frumoasă pe vremea Împuşcatului. Cu puţin noroc, mult tupeu şi infinită dorinţă de parvenire, ai fi prins o funcţie la secţia de presă a partidului, iar de acolo ai fi putut zice: ăla să scrie, ăluia luaţi-i pixul... ăla da, ăla nu...
Dar lucrurile s-au mai schimbat, dragă Tucă. Tot ce mai poţi face acum e să prestezi, cu frustrările de rigoare, la secţia de presă a Partidului Conservator.
„Opriţi execuţiile de presă!“ Opriţi delirul lui Tucă! Jos execuţiile de tuci, cuci şi alţi balamuci!
