WSJ: Soarta Europei se decide la Forumul Economic Mondial de la Davos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Incertitudinile legate de starea ţărilor cu dificultăţi din UE persistă, iar deciziile pe care le vor lua în aceste zile şefii de stat şi miniştrii de Finanţe europeni prezenţi la Forumul Economic Mondial de la Davos (Elveţia) vor determina viitorul acestor state, informează „The Wall Street Journal“ (WSJ).

Acum fix un an, premierul elen George Papandreou ajungea în mica staţiune de schi din Alpi, promiţând că Grecia îşi va achita datoriile şi va face tot ceea ce este nevoie pentru a evita contractarea unui împrumut de urgenţă. Ceea ce s-a întâmplat la patru luni după aceea, în mai 2010, i-a surprins pe majoritatea celor care i-au ascultat discursul din iarnă: statul elen a reuşit să evite intrarea în incapacitate de plată numai după ce a accesat un pachet de urgenţă de la Fondul Monetar Internaţional şi UE. Programul prevede finanţarea Greciei până în 2013, valoarea pachetului fiind de 110 miliarde de euro (30 de miliarde de la FMI şi 80 de miliarde de la statele UE). Săptămâna trecută, ministrul de Finanţe grec George Papaconstantinou a declarat însă că Grecia va cere prelungirea perioadei de rambursare a creditului.

Pentru a calma pieţele şi a recâştiga încrederea investitorilor, UE a înfiinţat Fondul European pentru Stabilitate Financiară, prin care au strânşi 750 de miliarde de euro numai pentru astfel de împrumuturi de urgenţă. Impactul nu a fost însă cel scontat de oficialii europeni. Pieţele rămâneau reticente. Investitorii şi analiştii nu se mai întrebau dacă vor ajunge şi alte state în aceeaşi situaţie, ci se întrebau când se va întâmpla acest lucru. Pe „lista neagră“ au fost imediat incluse statele periferice din zona euro: Portugalia, Italia, Spania şi Irlanda.

Lozul necâştigător a fost însă tras de statul irlandez. În toamna anului trecut, Dublinul a apelat la un pachet de urgenţă de la finanţatorii internaţionali, a cărui valoare ajunge la 67,5 miliarde de euro.
Însă extinderea crizei datoriilor suverane din zona euro este departe de a fi limitată, cred analiştii. Aceştia cred că, în 2011, Portugalia va fi următoarea care va fi nevoită să caute finanţare de urgenţă de la FMI şi UE. Apoi urmează Spania, iar lucrurile vor începe cu adevărat să se complice. Economia spaniolă este aproape dublă faţă de cele ale Greciei, Irlandei şi Spaniei împreună.

Acum, la un an după ultimul efort al premierului elen de a evita accesarea unui împrumut de urgenţă, reflectoarele sunt îndreptate către statele din Peninsula Iberică, notează online.wsj.com. Însă elenii nu pot răsufla uşuraţi. Datoria publică a statului va ajunge în 2011 la 150% din Produsul Intern Brut, iar analiştii cred că Atena nu va mai putea face serviciul datoriei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite