Adevarul.ro

Confruntat cu o democraţie decadentă ce nu-i oferă nici soluţii, nici modele şi ca atare îi repugnă, electorul potenţial devine încetul cu încetul un evazionist.

Imaginea dezagreabilă a vieţii parlamentare, instabilitatea şi certurile nesfârşite din guvern, o stare permanentă de campanie electorală nevrotică şi presărată cu scandaluri triviale, mediocritatea tribală a unor personaje cu o nemeritată vizibilitate publică, suprasaturaţia indusă de mass-media – acesta este, în câteva haşuri, tabloul unei societăţi suferinde de politizare extremă. Una dintre consecinţe, poate cea mai gravă, este consacrarea lehamitei ca reacţie faţă de orice manifestări politice, inclusiv cele benigne.

Confruntat cu o democraţie decadentă ce nu-i oferă nici soluţii, nici modele şi ca atare îi repugnă, electorul potenţial devine încetul cu încetul un evazionist: fuge de politică, intră în adormire civică, îi scade până la pieire (auto)reflexivitatea şi îi slăbeşte credinţa în exerciţiul votului. Ajungem la justa constatare a unui parlamentar britanic, citat într-un studiu al lui Sean Matsler despre sistemul electoral american, dar cu o bătaie mai lungă: „Democraţia este prea importantă ca să fie lăsată în seama unei minorităţi”.

O ieşire din această dilemă care nu ne macină doar pe noi ar fi introducerea votului obligatoriu care funcţionează în 32 de ţări de pe glob, între care, limitându‑ne doar la Europa, Belgia, Cipru, Grecia, Luxemburg, Italia (doar pentru Senat), Liechtenstein şi Elveţia (Cantonul Schaffhausen). Începând din 1893 şi până aproape de timpurile noastre (2004) şi alte ţări europene au aplicat, pentru diverse perioade, sistemul votului obligatoriu (Austria, Franţa, Olanda, Spania, Suedia). Pe sol românesc, votul obligatoriu, tulburat totuşi de anumite reminiscenţe ale votului cenzitar, avea să apară mai întâi în „Legea pentru alegerea deputaţilor şi senatorilor” din 16 noiembrie 1918, modificată în 22 decembrie al aceluiaşi an. Prezenţa obligatorie la vot avea să fie consfinţită de Constituţia din 1923 – una dintre cele mai progresiste din epocă.

La recentele alegeri parlamentare din Germania s-a înregistrat cea mai scăzută prezenţă la urne din istorie şi un sondaj publicat de „Bild am Sonntag” arată că 52% din alegătorii din fosta Germanie de Vest, precum şi 46% din „estici” sunt favorabili introducerii votului obligatoriu. În Marea Britanie, unde procentul votanţilor se află în medie între 55%-61%, dezbaterea publică privind oportunitatea votului obligatoriu a devenit foarte animată începând din 2008. Mai aproape de problemele României, 62% din bulgari vor introducerea votului obligatoriu la alegerile locale, parlamentare şi prezidenţiale.

În România, idealul unei democraţii robust participative decade în contextul unor scrutinuri cu un nivel din ce în ce mai scăzut al reprezentativităţii naţionale. După căderea comunismului, România activă electoral descrie o acoladă ce începe cu primele alegeri din 1990 şi se încheie cu alegerile europarlamentare din 2009: la primul scrutin prezenţa la vot a fost de circa 86%, iar la ultimul - de sub 30%. Sunt şanse logice ca această delăsare electorală să atingă şi alegerile pentru Cotroceni. Iscată pe la începutul verii de senatorul liberal Adriana Săftoiu şi susţinută de autoritatea unui comentariu favorabil al lui Andrei Pleşu, ipoteza introducerii votului obligatoriu a deschis calea unor discuţii care ar merita o extensie mai generoasă. Voi reveni asupra subiectului în următorul comentariu din „Adevărul”.