Vlădescu: Legea reducerii salariilor şi pensiilor nu va fi declarată neconstituţională

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a declarat joi că legea privind reducerea salariilor bugetarilor şi a pensiilor va trebui să suporte „judecata" Curţii Constituţionale pentru a intra în vigoare, dar că decizia va fi favorabilă pentru Executiv.

Şeful Finanţelor a spus, într-un interviu acordat Reuters, că finanţarea unui deficit de 6,8% din PIB în acest an - în condiţiile în care măsura reducerii cheltuielilor se va palica - nu va fi o problemă.

„Aşa cum eram convins că moţiunea nu va trece, aceeaşi convingere o am cu privire la decizia Curţii Constituţionale, care va decide că această lege nu este neconstituţională", a declarat Vlădescu.

„Finanţarea unui deficit de 6,8% din PIB în acest an nu va fi o problemă. Semne de întrebare se ridică, însă, în cazul unui deficit peste acest prag".

Căderea moţiunii în Parlament a apreciat leul şi acţiunile la bursă, şi a coborât costul asigurării datoriei statului pentru că dă continuitate acordului stand-by cu FMI, apreciază Reuters.

Mai rămâne de trecut hopul Curţii Constituţionale

FMI a cerut ca măsurile să depăşească şi momentul Curţii Constituţionale, înainte de a elibera tranşa următaore de 2 miliarde de euro. Reuters arată că, odată puse în aplicare, reducerile vor „cumpăra" timpul necesar pentru ca România să reformeze sectorul public stufos şi puternic sindicalizat.

Vlădescu a precizat, la rândul său, că măsurile vor fi aplicate de la începutul lunii iulie. „Din iulie, va trebui să luăm aceste măsuri de reducere a cheltuielilor, inclusiv disponibilări de personal", a spus ministrul.

România s-a angajat în faţa finanţatorilor externi să reducă numărul angajaţilor la stat cu 70.000 - până la 1,29 de milioane - doar în acest an, iar Vlădescu a subliniat că fiecare minister va decide cum să aplice disponibilizările în mod individual.

Oficialul a mai declarat joi, la Antena 3, că minimum 100.000 de bugetari ar trebui să fie concediaţi, astfel încât ceilalţi angajaţi din sistemul public să revină la salarii decente.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite