Şeful Vămilor, Viorel Comăniţă, a fost demis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Autorităţii Naţionale a Vămilor, Viorel Comăniţă, a fost demis de premierul Victor Ponta.

Pe de altă parte, Ponta a semnat noi decizii de numire în funcţie a unor secretari de stat. Noii secretari de stat numiţi de şeful Guvernului sunt Victor Opaschi (Ministerul Culturii), Paraschiv Gigel (Ministerul Educaţiei), Iulian Matache (Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) şi Alexandru Rafila (Ministerul Sănătăţii).

În postul de director general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost numit Ursu Marius Arthur.

Premierul a semnat totodată decizia privind eliberarea din funcţie a secretarului de stat Alina Mihaela Bica de la Ministerul Justiţiei.

Şeful de la Vămi, Viorel Comăniţă, fusese numit în februarie 2011. "Primul-ministru a avut o discuţie cu Sorin Blejnar, iar în această seară primul-ministru a decis să-l demită din funcţia de şef al Autorităţii Naţionale a Vămilor pe domnul Mărginean având în vedere că domnul Mărginean a fost pus astăzi sub învinuire de către DNA în dosarul privind Vama Halmeu. Până la numirea unui nou şef al Autorităţii, funcţia va fi exercitată temporar de domnul Viorel Comăniţă, directorul Direcţiei de Supraveghere, Accize şi Acţiuni Vamale din cadrul ANAF", declara Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, la acel moment.

Viorel Comăniţă are 38 de ani şi a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Lucian Blaga din Sibiu. Din 1999 până în 2005 a profesat ca avocat, iar din 2006 a lucrat în diverse direcţii din cadrul ANAF.

La 38 de ani, o avere considerabilă

Viorel Comăniţă deţinea împreună cu soţia un teren intravilan în Cristian, Sibiu, în suprafaţă de 1.782 mp, pe care a ridicat şi o casă de 289 mp. Terenul a fost obţinut în urma unei donaţii şi a unui schimb, conform Declaraţiei de avere din anul 2009. Totodată, în anul 2008 a înstrăinat un apartament printr-un contract de schimb. De asemenea, familia deţine depozite în valoare de 3.900 euro şi 185.000 de lei.

Veniturile lui Viorel Comăniţă au fost de 171.545 de lei ca director în Vamă plus 25.200 lei ca membru al unui Consiliul de Administraţie, în 2009. Şi soţia sa a câştigat 90.800 de lei, din două locuri de muncă.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite