Adevarul.ro

Dl Băsescu vrea o democraţie fără presă. Ar dizolva presa ca pe Parlament. Ar organiza alegeri anticipate şi i-ar înlocui pe jurnaliştii care nu-i cântă în strună cu alţii, cu comilitonii lui.

…E târziu. Am obosit. Pun capul pe pernă şi cad lat. Visez. Încerc să mă gândesc la un titlu pentru comentariul pe care îl voi publica în „Adevărul“. Nu găsesc nimic. Ciuturile scot din fântână nămol. Dă brusc buzna în visul meu silueta impozantă a lui Dinu Patriciu, patronul „Adevărului“. Mogulul, apud Traian Băsescu. Mogulul mă cheamă la el în birou. Mă ia tare, se răsteşte la mine, îmi anunţă subiectul viitorului meu comentariu, cum să-l abordez, în cine să dau, pe cine să cruţ, care sunt ţintele de atins. Ies buimac şi mă duc până la toaletă. Mă spăl pe mâini. Intră după mine Andrei Pleşu, secondat de Nicolae Manolescu. Mogulul i-a prelucrat şi pe ei. Şi ei scriu comentarii pentru „Adevărul“.

Sunt la fel de intoxicaţi. Nu mai avem putere să ne vorbim. Din robinetele lui Patriciu curg petro-dolari. Mă foiesc. Mi-e cald. Schimb perna. Aud cum visul meu e penetrat de ţârâitul unui telefon. O voce mă invită la „Realitatea TV“. Mă desprind greu de sinea mea morfeică, mă târăsc pe nişte holuri interminabile, pătrund într-un birou unde mă aşteaptă Sorin Ovidiu Vântu. Mogulul! Un trabuc care vorbeşte. Alt instructaj, alte indicaţii, pe cine să atac, cum, cât. Vreau să mă apăr, să-i spun că n-am scris un rând despre Ceauşescu, că am lucrat 15 ani la „Europa Liberă“, că sunt curat. Mi-am pierdut însă vocea. Am amuţit. Sunt visele alea rele care alunecă în coşmaruri mute. La ieşirea de la Vântu mă ciocnesc cu prietenii Stelian Tănase şi Mircea Dinescu. Sunt livizi. Au capetele plecate. Îmi fac nişte semne ciudate, deduc că Vântu îi bagă şi pe ei în şedinţă. Vreau aer. Năduşesc. Perna e leoarcă.

Mi-e sete şi mi-e foame. Zbor la „Taverna Sârbului“. Aterizez la o masă. Îl văd în depărtare pe Marius Tucă, făcându-mi un semn prietenos. Are calcan proaspăt! Cu mujdei, cu mujdei! În faţa mea, la aceeaşi masă, mă pironeşte Dan Voiculescu. Mogulul cu gheare de Grivco! Am fost invitat cu ani în urmă la două emisiuni ale Antenelor. Mi se face o frecţie usturătoare: trebuie să fiu pe linie, să lovesc acolo şi acolo, să fiu „anti“ cu unii şi „pro“ cu alţii. O iau la fugă. Mogulii se ţin după mine cu nişte injecţii imense. Vor să mă perfuzeze. Mă răsucesc pe toate părţile. Îmi trag plapuma pe cap. Mai evadez o dată. Alerg pe străzi. Mogulii mi-au pierdut urma. Sunt pe Calea Victoriei. Îmi trag sufletul. Mă reazem de ceva, dar sar ca ars. Am nimerit în ţepele lui Traian Băsescu. O iau spre magazinul Muzica, poate îmi cumpăr un CD cu doine. Mă sprijin de un perete din sticlă opacă. Trece prin faţa mea ca un taifun prietenul (?) Traian Ungureanu. Nu mă vede, iese hipnotic de la B1 TV. El n-are problemele mele. El n-are Moguli pe cap. Fratele Păunescu este un elevat spirit umanitar care doar a tăbărât cu blândeţe asupra Bubulinei Bancorexului, uşurând-i conturile şi ajutând-o să alunece lin pe apa sâmbetei. Mă zvârcolesc. Sunt o broboană de sudoare care visează. Cred că mă trezesc…

Mă frec la ochi. Îmi vine să râd. Doar îmi vine. Mă abţin. Dl Băsescu vrea o democraţie fără presă. Ar dizolva presa ca pe Parlament. Ar organiza alegeri anticipate şi i-ar înlocui pe jurnaliştii care nu-i cântă în strună cu alţii, cu comilitonii lui. Cu cei cărora, în postura de vajnic servant al FSN-ului lui Ion Iliescu, le savura textele otrăvite din paginile cotidianului „Azi“. Xantipa din „Azi“-ul de acum aproape 20 de ani, inventatoarea intoxicării mediatice postcomuniste, e modelul exclusivist de presă al preşedintelui. Cine gândeşte şi scrie altfel e azvârlit în trecutul sclavagismului mogul. Precum în visul subsemnatului.