Videanu: Subvenţiile în minerit şi agricultură trebuie regândite

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adriean Videanu, ministrul Economiei, consideră că până acum s-au acordat foarte multe subvenţii în mod nejustificat, iar acestea trebuie să fie stopate urgent, iar banii să fie folosiţi pentru „relansarea economiei".

„Cred că ar trebui să găsim soluţii în altă parte, cred că ar trebui să limităm cheltuielile publice inutile, precum subvenţiile de tot genul care se dau absolut fără nici un fel de eficenţă. Cred că ar trebui analizată foarte atent această zonă a subvenţiilor. Ok, le dăm, dar să vedem şi care este efectul acordării lor. Toare aceste ajutoare trebuie restructurate, România nu şi le mai poate permite", a declarat Adriean Videanu, citat de Mediafax.

El a adăugat că România nu îşi mai poate permite să acorde subvenţii pentru a întreţine pierderile unor companii sau nemunca.

„Va trebui să analizăm, inclusiv în minerit, care este eficienţa subvenţiilor. Această criză trebuie să aducă România la momentul adevărului, este un moment în care nu ne mai putem permite să utilizăm anumite resurse absolut ineficient, aşa cum s-a întâmplat. Situaţia de astăzi este rezultatul a ceea ce s-a întâmplat în 2007 şi 2008. Niciodată un fenomen economic nu se rostogoleşte mai de vreme de şase luni - un an. Dacă dau subvenţii numai pentru a întreţine pierderile şi nemunca în sectorul minier, renunţ la ele şi am terminat socoteala, găsesc alte soluţii. Este o responsabilitate comună", a adăugat Videanu.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban declara în luna februarie că mineritul nu va mai fi subvenţionat din 2011, iar soluţiile pe care autorităţile le au, după discuţiile cu Fondul Monetar Internţaional, sunt fie privatizarea companiilor minere, fie închiderea acestora. Cele mai mari companii miniere din România sunt Compania Naţională a Huilei şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Joi seară, preşedintele Traian Băsescu a declarat că va micşora salariile cu 25%, pensiile şi  ajutorul de şomaj cu 15%  şi va elimina foarte multe dintre subvenţii.

„Se va proceda la reducerea masivă a subvenţiilor, iar banii recuperaţi din subvenţii, vor fi alocaţi ţintit către cei care în mod real au nevoie de sprijin financiar", a spus şeful statului.

El a oferit şi un exemplu. „Este vorba despre sistemul de încălzire din Bucureşti. Acesta beneficiază de subvenţii masive din partea Primăriei Capitalei, dar şi a bugetului de stat. Fără deosebire de veniturile pe care le au, toţi cetăţenii din Bucureşti şi firmele racordate la sistemul centralizat, primesc încălzirea subvenţionată. Or, subvenţiile globale vor fi sistate şi se va acorda subvenţie celor care au nevoie de ea. Nu sunt cuplat la încălzirea centrală, dar, dacă aş fi, deşi am cel mai mare salariu teoretic din administraţie, aş primi această subvenţie. Când în mod real, ea trebuie adresată cetăţeanului care are nevoie de ea", a explicat Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite