Victimele strazii vor fi despagubite de asiguratorii RCA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a elaborat un proiect normativ potrivit caruia asiguratorii RCA vor avea obligatia de a contribui la constituirea Fondului de protectie a victimelor

Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a elaborat un proiect normativ potrivit caruia asiguratorii RCA vor avea obligatia de a contribui la constituirea Fondului de protectie a victimelor strazii. Obligatia virarii sumelor datorate acestui Fond revine asiguratorilor de raspundere civila auto (RCA), chiar daca la termenul scadent al virarii respectivelor contributii acestia nu mai practica respectivul produs de asigurare. Sumele ce reprezinta contributia asiguratorilor RCA la Fondul de protectie a victimelor strazii se vireaza pana la data de 25, inclusiv, a lunii urmatoare trimestrului expirat, intr-un cont deschis pe seama Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din Romania.
Ce riscuri sunt acoperite
Din disponibilitatile Fondului de protectie a victimelor strazii se vor acorda despagubiri astfel:. pentru vatamari corporale si/sau decese, in conditiile in care se confirma raspunderea proprietarului sau conducatorului autovehiculului vinovat de producerea accidentului, dar identitatea lor a ramas necunoscuta;. pentru avarierea ori distrugerea de bunuri sau vatamari corporale si/sau decese, dupa caz, atunci cand proprietarul unui autovehicul identificat, care a cauzat prejudiciul, nu are incheiata o asigurare obligatorie RCA, valabila la data producerii accidentului. In vederea obtinerii despagubirii din Fondul de protectie a victimelor strazii, persoana pagubita va aviza Administratorul Fondului de protectie a victimelor strazii direct sau prin intermediul oricarui asigurator RCA.
Cine nu primeste despagubiri
Potrivit proiectului citat, nu se acorda despagubiri din Fondul de protectie a victimelor strazii in oricare dintre urmatoarele cazuri:. pentru persoanele pagubite aflate de bunavoie in autovehiculul care a provocat accidentul, atunci cand exista dovezi ca acestea stiau ca autovehiculul nu dispune de asigurare obligatorie RCA;. pentru persoanele pagubite despre care se dovedeste ca acestea stiau ca autovehiculul este furat;. pentru pagube aduse drumurilor publice, diferitelor obiecte si/sau accesorii apartinand drumurilor publice, instalatiilor electrice si de comunicatii, precum si/sau panourilor/firmelor de publicitate, produse prin accidente de vehicule neasigurate RCA sau provocate de autori neidentificati;. daca persoana pagubita poate fi despagubita in baza unui contract de asigurare facultativa, care acopera riscuri specifice autovehiculelor. Avizarea daunei va fi insotita de actul incheiat de organele abilitate sa cerceteze accidentele de autovehicule.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite