Victime colaterale în lupta cu evaziunea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru contrabandişti, noua legislaţie antievaziune poate însemna pedepse mai aspre, dar contribuabilii disciplinaţi sunt puşi inutil pe drumuri. Reautorizarea antrepozitelor fiscale şi înscrierea în registrul operatorilor intracomunitari sunt cele mai deranjante măsuri din pachetul antievaziune.

Astăzi, la Ministerul Finanţelor, va fi reluată şedinţa Comisiei de Dialog Social încheiată vineri fără ca reprezentanţii sindicatelor, patronatelor şi ai Guvernului să fi ajuns la vreun compromis pe marginea proiectelor de modificare a Codului Fiscal. Pe lângă „nebuloasele" din calculul contribuţiilor aferente drepturilor de autor, partenerii sociali mai au de clarificat şi situaţia antrepozitelor fiscale. În plus, obligativitatea operatorilor intracomunitari de a se înscrie într-un registru naţional, paralel cu cel european (deja existent) îi nemulţumeşte pe liderii patronatelor.

Alergătură inutilă

Până să-şi înscrie firma în acest registru naţional, operatorii intracomunitari (firme care derulează afaceri cu parteneri din ţările UE) trebuie să alerge şi pe la Poliţie, şi pe la Registrul Comerţului. De la poliţie, mai exact de la unitatea în care îşi are domiciliul administratorul companiei, se obţine cazierul judiciar, iar de la Registrul Comerţului (de pe raza localităţii în care îşi are sediul firma) se obţine un certificat constatator. Abia la final, cu dosarul astfel completat, operatorul se poate prezenta la circa financiară (tot în localitatea unde îşi are sediul firma) pentru a obţine autorizarea ca operator intracomunitar.

Cine nu câştigă acest maraton birocratic şi întârzie cu înscrierea riscă amenzi de 1.000 până la 5.000 de lei plus plata cotei de TVA aferentă operaţiunilor neautorizate. Cât despre antrepozitele fiscale, reautorizarea acestora presupune proceduri mult mai complicate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite