Viciile au "stricat" inflaţia pe luna iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă n-ar fi fost tutunul şi alcoolul, practic, luna trecută, nici n-am fi simţit că există inflaţie - susţin calculele Institutului Naţional de Statistică. Dar cum viciile au o

Dacă n-ar fi fost tutunul şi alcoolul, practic, luna trecută, nici n-am fi simţit că există inflaţie - susţin calculele Institutului Naţional de Statistică.

Dar cum viciile au o pondere statistică importantă, rata lunară a creşterii generale a preţurilor de consum a fost de 0,29%. Seceta a început să-şi spună cuvântul, dar încă n-au apărut marile valuri de scumpiri.
Ultimul raport al INS arată că preţurile de consum au crescut în luna iulie cu 0,29%, dublu faţă de luna precedentă. Cele mai consistente creşteri se înregistrează la tutun şi ţigări (4,24%), fasole boabe şi alte leguminoase (2,78%), alte legume şi conserve de legume (7,78%), fructe proaspete (3,2%), carne de pasăre, băuturi alcoolice (0,12%).

Categoria mărfuri alimentare a înregistrat cea mai mare creştere de ansamblu, 0,56%, urmată de mărfurile nealimentare, 0,44%. La această ultimă categorie, practic, responsabilă pentru inflaţie poate fi considerată doar grupa "tutun şi ţigări". De altfel, prin excluderea influenţei preţurilor la băuturile alcoolice şi tutun, inflaţia din luna iulie ar fi numai 0,07%.

Ţinta BNR e pusă în discuţie

Interesant este că rata inflaţiei ar fi fost mai mare, 0,31%, fără aportul combustibililor şi ar fi ajuns la 0,47% prin excluderea preţurilor reglementate (medicamente, energie electrică, gaze, energie tremică, CFR, telefon fix etc.). Cu alte cuvinte, faptul că preţurile la produsele sensibile au stat pe loc a salvat inflaţia pe luna iulie. De notat aici că serviciile de telefonie au înregistrat cea mai mare ieftinire - 3,4%. Pe total servicii, preţurile au scăzut cu aproape 0,7%.

Inflaţia de bază (prin eliminarea preţurilor la legume, fructe, ouă, combustibili şi produsele ale căror preţuri sunt reglementate) a fost calculată de INS la 0,34%. Pentru ultimele 12 luni, rata inflaţiei a fost stabilită la 3,99%. Până în acest moment, inflaţia pare să se încadreze, la limită, în tendinţa oficială de scădere. Ţinta de inflaţie stabilită de guvern şi BNR pentru acest an este de 4%, cu o bandă de variaţie de plus/minus un punct. La începutul săptămânii, Banca Naţională a revizuit în creştere cu 0,2 puncte prognoza de inflaţie pentru 2007, de la 3,7% la 3,9%. Nu trebuie uitat însă că încă nu s-au consumat creşterile deja anunţate, în principal, la energie şi pâine.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite