Veniturile bugetare - tema de discutie prioritara cu FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegatie a FMI va sosi in Romania la data de 14 iunie pentru a discuta cu Ministerul Finantelor evolutia situatiei veniturilor bugetare pe primele luni ale anului, au declarat pentru Adevarul surse

O delegatie a FMI va sosi in Romania la data de 14 iunie pentru a discuta cu Ministerul Finantelor evolutia situatiei veniturilor bugetare pe primele luni ale anului, au declarat pentru Adevarul surse din minister. In urma discutiilor este asteptata creionarea unei scrisori de intentie care va fi remisa FMI si care va sta la baza modificarii acordului semnat anul trecut. Potrivit surselor citate, oficialii FMI se declara multumiti de imbunatatirea sistemului de colectare a veniturilor la bugetul de stat, de natura a compensa eventuale pierderi bugetare provocate de introducerea asa-zisei cote unice (n.r. - termen care este indeobste utilizat in cazul aplicarii unei singure cote la impozitare oricarui tip de venit, masura neaplicata inca in Romania). Totodata, un eventual verdict al FMI asupra evolutiei veniturilor bugetare este dificil de realizat din cauza nenumaratelor schimbari in regimul fiscal si care nu permit comparatii riguroase cu veniturile inregistrate anul trecut, mai apreciaza sursa citata. Daca la inceputul anului, Graeme Justice, rezidentul FMI la Bucuresti, sugera ca nivelul maxim pe care Romania si-l poate permite pentru acest an este de 1,5% din PIB, in prezent, oficialii FMI pledeaza pentru o tinta de cel mult 0,75% din PIB si aceasta acceptata la insistentele partii romane. Potrivit datelor prezentate de Institutul National de Statistica (INS), bugetul de stat a inregistrat, in primul trimestru al anului, un deficit de 6.734 miliarde lei, cu 13,5% mai mult, in termeni nominali, fata de nivelul consemnat in perioada similara din 2004. Deficitul bugetar dupa primele trei luni este de aproximativ 0,25% din PIB, superior celui inregistrat anul trecut dupa primele 5 luni (0,2% din PIB).

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite