Walt Disney a înregistrat în ultimul trimestru o creştere de 12% a profitului. Reţelele media şi parcurile tematice ale companiei nu au fost grav afectate de starea incertă a economiei, însă veniturile sunt sub aşteptările economiştilor.
Disney, cea mai mare corporaţie media americană, deţinătoare a reţelelor de televiziune ESPN şi ABC, a unui studio de filme şi a celebrelor parcuri tematice, a anunţat un venit al primului trimestru de 10.8 miliarde de dolari (echivalentul a aproximativ 8 miliarde de euro). Analiştii se aşteptau la un venit de 11.2 miliarde de dolari (aproximativ 8.5 miliarde de euro), notează Reuters.
Citeşte aici despre piaţa muncii din S.U.A.
Reţelele de televiziune, care constituie cea mai importantă divizie a Disney, au înregistrat o creştere a veniturilor de 3% – 4.8 miliarde de dolari (aproximativ 3.5 miliarde de euro). Motoarele economice ale diviziei sunt canalul de sport ESPN şi Disney Channels.
Venitul net al primului trimestru a crescut cu 12%, până la 1.5 miliarde de dolari (aproximativ un miliard de euro), costul unei acţiuni fiind de 80 de cenţi. Estimările costului erau de 71 de cenţi pe acţiune.
Televiziunea Disney
Anunţul Disney a fost făcut la o zi după apariţia ştirilor despre negocierile dintre divizia ABC a corporaţiei americane şi reţeaua de televiziune în limba spaniolă Univision pentru crearea unui canal de ştiri care să emită permanent în limba engleză, cu scopul de a se integra în piaţa hispanică din S.U.A. Bob Iger, CEO al Disney, a refuzat să comenteze, însă a spus: „Compania este interesată de dezvoltarea canalului ABC News şi intenţionează să-i oferi posibilitatea de a-şi crea propriile oportunităţi de dezvoltare”.
Un joint-venture cu Univision ar putea să ajute ABC să scadă costurile documentării pentru ştiri. Veniturile ABC au scăzut cu 7% în primul trimestru şi au ajuns la 1.5 miliarde de dolari (aproximativ un miliard de euro).
ABC News a mai negociat până acum cu reţelele CNN şi Bloomberg, însă nu au ajuns la niciun rezultat.
Studioul Disney
Nici veniturile studioului Disney nu au îndeplinit aşteptările analiştilor. Veniturile trimestriale au scăzut cu 16%, ajungând la 1.6 miliarde de dolari (aproximativ un miliard de euro), ca urmare a aplicării uneia dintre măsurile strategice de creştere a profitului prin reducerea numărului de filme produse. Profitul operaţional a crescut cu 10%.
Disney a surprins piaţa cu filmul „The Muppets”, care a avut un buget modest. Însă comparaţia cu producţiile anterioare „Tangled” şi „Tron: Legacy” nu a fost favorabilă.
Parcurile tematice
Divizia parcurilor Disney, care, la fel ca reţelele de televiziune ale companiei, a rezistat bine într-un mediu economic instabil, a înregistrat o creştere a veniturilor de 10%, ajungând la 3,2 miliarde de dolari (aproximativ 2.5 miliarde de euro).
În martie, compania va lansa nava de croazieră Disney Fantasy, însă este de aşteptat ca veniturile aduse de aceasta vor începe să fie semnificative abia în al treilea trimestru.



















* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.
Trimite Anuleaza