Vedetele Bursei au pierdut pariul cu dividendele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe fondul scăderilor înregistrate la Bursă în perioada când societăţile îşi anunţau dividendele, investitorii care au mizat pe acest câştig au ieşit, de fapt, în pierdere: înaintea

Pe fondul scăderilor înregistrate la Bursă în perioada când societăţile îşi anunţau dividendele, investitorii care au mizat pe acest câştig au ieşit, de fapt, în pierdere: înaintea acestei perioade, cele mai multe acţiuni listate aveau o valoare mai mare decât cea actuală.
Dacă în acest calcul mai adăugăm şi "amănuntul" că veniturile realizate din dividende se impozitează cu 16%, putem spune că ieşirea din piaţă înaintea acordării acestei bonificaţii ar fi fost mult mai avantajoasă.
Acţionarii care deţin participaţii la SIF-uri şi au aşteptat acordarea dividendelor au avut mult de pierdut, în raport cu aceia care şi-au vândut participaţiile în aprilie. În primele zile ale lui mai, acţiunile SIF valorau între 1,6 şi 2,6 RON; acum, acestea se tranzacţionează la preţuri cuprinse între 1,4 şi 2,5 RON, în scădere cu mai bine de 0,1 RON/acţiune. Iar dividendul brut oscilează între 0,05 şi 0,07 RON/acţiune, sumă care se va impozita cu 16%. Altfel spus, un "câştig" de cel puţin două ori mai mic decât diferenţa de preţ de la începutul lunii.
La SNP Petrom, care acordă dividende în valoare de 0,013 RON/acţiune, preţul a scăzut, de la începutul lunii mai, cu 0,03 RON/acţiune. Însă cel mai mare decalaj dintre valoarea dividendelor şi diferenţa de preţ se înregistrează în cazul acţiunilor Petrolexportimport (PEI). La începutul lunii mai, titlurile PEI se tranzacţionau la preţul de 199,9 RON, pentru ca, la sfârşitul săptămânii trecute, valoarea acestora să coboare la 151,9 RON. A se compara această diferenţă de preţ, de 48 RON, cu dividendele de 31,7 RON/acţiune ce se vor acorda în contul performanţelor realizate în anul financiar 2005

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite