Vasilescu: Ţăranul român nu înţelege că nu poate câştiga "dacă dă brânză de vaci şi zice că e de capră"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agricultura românească are mari probleme, iar ţăranii nu înţeleg că nu pot câştiga din faptul că păcălesc azi un lient şi mâine altul prin vânzarea de produse cu standarde reduse de calitate, a declarat vineri consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.

"Avem mari probleme cu agricultura în România, într-o ţară care are pământ foarte bun, dar oameni care nu mai ştiu să facă agricultură (...) Vin acum ţăranii în Bucureşti şi în oraşele ţării, unde s-au deschis aceste târguri cu produse tradiţionale. Nu înţelege ţăranul român, şi nici nimeni nu îl ajută, că nu poate să câştige din faptul că păcăleşte azi un client şi mâine altul. Produsele lor sunt murdare, sunt netradiţionale. Brânză cu apă multă, dă brânză de vaci şi zice că e de capră şi multe altele. Acestea sunt probleme care nu sunt mărunte, sunt probleme ale acestei societăţi şi sunt probleme care ne ţin pe loc. Pentru că dacă nu avem agricultură este pentru că nu avem servicii care să sprijine agricultura", a spus Vasilescu vineri, la seminarul "Cum va depăşi România criza economică?".

Consilierul guvernatorului Mugur Isărescu a dat exemplu perioada interbelică, când Spiru Haret, ministrul învăţământului, a mobilizat învăţătorii de la ţară pentru educarea ţărănimii, care au luat credite. "Creditul agricol a contribuit foarte mult în perioada de dinainte de primul război mondial la dezvoltarea agriculturii româneşti. La Paris apărea în vitrine: «am primit făină din România». Unde sunt mărcile noastre? Astăzi nu se mai ocupă nimeni de ţăran, această cultură economică nu poate fi făcută numai de nişte profesori, nici de Banca Naţională, care s-a angajat de mult în acţiuni pe acest plan. Ea trebuie să fie făcută de întreaga societate civilă, învăţământ, profesori, presă, preoţi, tot ce este în această ţară are capacitatea de a se tranforma într-o catedră educaţională. Si atâta vreme cât nu dăm importanţă educaţiei şi nu dăm importanţă şcolii, nu prea avem speranţă, pentru că există un dicton: un popor valorează în ochii lumii tot atât de mult sau de puţin cât valorează şcoala în ochii lui", a adăugat Vasilescu.

Consilierul guvernatorului consideră că statele care reuşesc din punct de vedere economic au cultura creditului, a dobânzii, a economisirii.

Băncile pot relua creditarea, dar le lipseşte încrederea

Adrian Vasilescu a mai spus că toate băncile din România au uficientă lichiditate să reia creditarea, însă nu mai au încredere.

"Mulţi se întreabă când se va relansa creditarea. Relansarea creditării aşa cum ne-o închipuim noi, aşa cum ne-am învăţat să vedem în anii 2004-2008, nu se va mai întâmpla niciodată, cel puţin în viitorul previzibil. Creditare fără încredere nu va exista. În momentul de faţă, BNR a împins deliberat lichiditate în bănci şi toate băncile au bani. Toate băncile din România sunt în situaţia de a relua creditarea, azi, peste un minut. Ce le lipseşte? Nu este ecranul acela mare, pe care să vadă încredere", a declarat Vsailescu.

 Oficialul BNR a arătat că actuala criză economică a avertizat că lumea se va schimba, iar oamenii vor trebui să-şi aleagă un alt tip de viaţă.

"Toate ţările mari care au avut probleme în această criză au fost nevoite, ca să-şi salveze sistemul bancar, să scoată bani din bugetul ţării, bani mulţi, şi să-i pompeze în bănci, ca să nu cadă băncile. Există o regulă în această lume: când cad băncile, după ele cade ţara. Am auzit un domn avocat la televizor despre cum trebuie să le punem noi la colţ pe băncile astea obraznice şi îngâmfate, despre cum trebuie să le taxăm, şi spunea că vorbim de stabilitate financiară, dar stabilitatea familială nu este mai importantă? Stabilitatea familială la care se referea avocatul respectiv cuprinde cam 100 - 200 de mii de familii. Stabilitatea financiară are în vedere problema ţării întregi, iar dacă se prăbuşeşte stabilitatea financiară, nu 100-200 mii de familii se duc în instabilitate, ci toate familiile acestei ţări", a spus Vasilescu.

Totodată, consilierul guvernatorului consideră că dacă România ar fi fost în situaţia de a salva bănci, ar fi putut ajunge în situaţia de a nu mai putea plăti salarii şi pensii "cu lunile".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite