Vânzarea de soldare trebuie să se facă din produsele care erau vândute în mod obişnuit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ca să poată vinde la preţuri reduse, comercianţii trebuie să respecte o serie de reguli. Se pot vinde la preţ redus doar produse nealimentare. Perioada de soldare pentru produsele de

Ca să poată vinde la preţuri reduse, comercianţii trebuie să respecte o serie de reguli. Se pot vinde la preţ redus doar produse nealimentare. Perioada de soldare pentru produsele de toamnă-iarnă este 15 ianuarie-15 aprilie, pe o durată de maximum 45 de zile. Cu 15 zile înainte de a începe să vândă produse la preţ redus, comercianţii trebuie să depună la primăria în a cărei rază teritorială îşi desfăşoară activitatea o notificare. Prin aceasta, prezintă perioada în care efectuează vânzările de soldare şi procentul de reducere. O altă condiţie este ca produsele propuse pentru soldare să fie achitate furnizorului de către comerciant cu cel puţin 30 de zile înaintea datei de debut a perioadei de soldări şi oferite spre vânzare în mod obişnuit înaintea acestei date. Toate aceste condiţii sunt stipulate în Ordonanţa de Guvern nr. 99/2000 privind comercializarea serviciilor şi produselor de piaţă, completată şi modificată prin Legea nr.650/2002. Aşadar, vânzarea de soldare trebuie să se facă din produsele care erau vândute în mod obişnuit, iar stocul propus pentru soldare să fie constituit cu cel puţin 15 zile înainte de data de debut a vânzărilor şi achitat cu cel puţin 30 de zile înainte de această dată. Cei care efectuează vânzări de soldare depăşind perioada maximă legală pentru acest tip de vânzare vor fi sancţionaţi contravenţional de inspectorii primăriei de sector cu amenzi care ajung până la 200 milioane de lei.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite