Valutele trimise de români acasă creează dependenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O serie de studii şi statistici prezentate, ieri, de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) arată că banii trimişi acasă de românii care lucrează în străinătate "creează

O serie de studii şi statistici prezentate, ieri, de oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) arată că banii trimişi acasă de românii care lucrează în străinătate "creează dependenţă" şi "încurajează emigraţia continuă". Ca efecte indirecte ale acestui fenomen se remarcă "accelerarea economiilor locale şi creşterea preţurilor, mai ales la activele imobiliare", transferurile de bani generând şi "anumite inegalităţi între familiile care primesc şi celelalte". Într-o primă fază, persoana care pleacă returnează împrumuturile făcute în vederea deplasării, apoi îşi împrumută, la rândul său, prietenii dornici să plece, după care începe să trimită bani din ce în ce mai mulţi, pentru diverse investiţii şi pentru finanţarea micilor afaceri de familie. Aceste împrumuturi informale explică, de fapt, dependenţa faţă de veniturile realizate în străinătate.
În general, muncitorii sunt toleraţi în ţările gazdă numai dacă vin să lucreze temporar. "Cei care migrează pentru a-şi aduce mai târziu familia şi rubedeniile nu sunt deloc bine văzuţi. Nu din cauză că acceptă salarii mai mici şi ocupă locurile de muncă disponibile din acea ţară, ci pentru că, rămânând acolo, ajung să consume mai mult decât produc, din punct de vedere fiscal", a explicat economistul-şef al BNR, Valentin Lazea.
40% din bani vin cu autocarul
Statisticile BNR arată că doar 60% din valuta trimisă de români din străinătate spre casă vine prin organizaţiile specializate în transferuri de bani, restul de 40% fiind adusă pe căi neoficiale, de regulă cu autocarul. În 2005, aproximativ două milioane de români au trimis acasă 4 miliarde de euro, de două ori mai mulţi bani decât în 2003. Din acest punct de vedere, România se numără printre primele 10 ţări din lume.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite