Valoarea pieţei bunurilor de folosinţă îndelungată a crescut cu 14% în trimestrul trei faţă de cel anterior

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a însumat 305 milioane de euro în trimestrul al treilea, în scădere cu 11% faţă de valoarea din perioada similară din 2009, dar în creştere cu 14% comparativ cu aprilie-iunie 2010, pe fondul avansului sectorului de notebookuri, potrivit GfK.

În trimestrul al doilea din al piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată a fost de 266 milioane de euro, iar în trimestrul trei al anului trecut de 343 de milioane euro.
"În ciuda creşterii TVA-ului la data de 1 iulie şi a mediului economic dificil, al treilea trimestru al anului a fost cel mai bun pentru piaţa bunurilor de folosinţă îndelungată. Cu toate acestea, piaţa este cu peste 10% mai slabă decât în trimestrul trei din 2009", potrivit studiului GfK.

Vânzări mai bune în sectorul foto

Comparativ cu trimestrul al treilea al anului trecut doar sectorul foto (+9%) şi cel al electronicelor de larg consum (+0,1%) au avut vânzări mai bune, cea din urmă categorie fiind puternic influenţată de vânzările de televizoare. Astfel, vânzările de echipamente foto au însumat 10 milioane euro, iar cele de electronice de larg consum 59 milioane de euro.

Televizoarele cu ecran de 32 de inci, jumătate din piaţa TV

Televizoarele cu ecran plat mediu, 32 de inci, încă reprezintă aproape jumătate din totalul vânzărilor LCD de pe piaţă. Cu toate acestea, ritmul de creştere este mai lent pentru acest segment, comparativ cu cele de 22 - 23 de inci, a căror cotă a ajuns la aproape un sfert în T3 2010. Tendinţa arată că preferinţa consumatorilor este orientată spre achiziţionarea unui LCD ca al doilea televizor, reducând achiziţiile pentru cealaltă opţiune - aparatele catodice cu ecran de 21 de inci.

Sectorul electrocasnicelor mici și cel al electrocasnicelor mari au scăzut cu 4%, la 19 milioane de euro, respectiv cu 6%, la 91 milioane de euro, iar cel IT a coborât cu numai o cifră pentru prima dată în acest an, respectiv cu 8,4%, la 79 de milioane euro. "Notebook-urile, care reprezintă două treimi din acest sector, au înregistrat o performanţă pozitivă. Pe de altă parte, calculatoarele desktop şi monitoarele au înregistrat o scădere comparativ cu anul trecut", potrivit datelor GfK.

Piaţa telecom, în scădere cu 32%

În acelaşi timp, piaţa de telecom şi cea a echipamentelor de birou au continuat să prezinte din punct de vedere valoric aceleaşi vânzări slabe ca şi în prima jumătate a anului. Comparativ cu iulie-septembrie 2009, piaţa de telecom a scăzut cu 32%, la 41 de milioane de euro, în timp ce cea a echipamentelor de birou a coborât cu 37%, la şase milioane de euro. În continuare, smartphone-urile câştigă'cotă de piaţă în detrimentul telefoanelor mobile.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite