Valoarea contractelor încheiate la Bursa din Sibiu a crescut de zece ori în 2006

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Derivatele pe acţiuni ale Societăţilor de Investiţii Financiare şi cele ale companiilor petroliere au fost cele mai tranzacţionate

Pentru singura bursă de instrumente derivate din piaţa românească de capital, 2006 a reprezentat cel mai bun an din istoria de aproape 10 ani a contractelor futures şi options. În cele 12 luni au fost încheiate aproape 4,27 milioane de contracte cu o valoare de circa 9,75 miliarde lei (2,77 miliarde euro).
"Volumul de anul trecut a fost depăşit de şase ori, iar valoarea - de circa 10 ori. Zilnic, au fost încheiate, în medie, 17.143 de contracte, în timp ce media valorică se plasează la aproape 39 milioane de lei (11,1 milioane de euro). Pentru 2007, preconizăm continuarea liniei ascendente şi atingerea pragului de 7 milioane de contracte", a declarat, pentru Adevărul, Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS. Cele mai tranzacţionate acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti au reprezentat în 2006 şi activele suport pentru derivatele din topul lichidităţii de la Sibiu. Ţintele predilecte ale investitorilor pe piaţa la termen au fost derivatele pe acţiunile societăţilor de investiţii financiare Moldova, Oltenia şi Transilvania, acompaniate de cele pe acţiunile Băncii Transilvania (TLV) SNP Petrom şi Rompetrol Rafinare.
Câştiguri mari pentru jucătorii pe poziţii long
"Dacă prima parte a anului a fost dominată de plasamentele pe derivatele ce au ca active suport acţiunile Petrom, cea de-a doua jumătate a lui 2006 a ilustrat o adevărată explozie a DESIF 2 şi DESIF 5, produse derivate care au dominat autoritar piaţa de la o sesiune la alta, cedând rareori primele două poziţii ca lichiditate", subliniază reprezentanţii bursei sibiene. Prin urmare, în ierarhia anuală regăsim DESIF 2 pe prima poziţie şi DESIF 5 pe locul secund, DESNP fiind pe poziţia a treia.
Anul 2006 s-a dovedit a fi până la urmă unul câştigator pentru jucătorii pe poziţii long (n.red. - dacă se cumpără un contract futures, cumpărătorul deţine o poziţie long atunci când se aşteaptă la o creştere viitoare a preţului activului de bază). Profituri bune au putut fi obţinute pe derivatele DESIF 2 scadenţa septembrie şi decembrie sau DESIF 5 decembrie. De exemplu, pentru DESIF 2 septembrie, luând în calcul preţul de cotare minim de 1,566 lei/acţiune din data de 27 iunie 2006 şi preţul de cotare maxim de 2,418 lei/acţiune din data de 29 septembrie, rezultă o creştere de 54,40% care ar fi putut asigura un randament de 340,8% fără comisioanele percepute. În mod similar, pe DESIF 2 decembrie, creşterea procentuală de 91,19% înregistrată în perioada 4 iulie şi 1 noiembrie când s-a consemnat minimul de 1,93 lei/acţiune, respectiv maximul de 3,6901 lei/acţiune ar fi putut conduce la un randament pe cumpărare de 475,70 %. Pe parcursul anului, randamente spectaculoase au mai fost oferite însă şi de alte active suport, precum DETLV sau DESNP.
Lansarea unei pieţe de acţiuni, prioritate în acest an
Anul 2006 a marcat însă şi eşuarea fuziunii dintre Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi BMFMS. Cele două burse au anunţat că vor suplini lipsa acestei unităţi, prin lansarea, în completare, a unor ringuri specializate pe profilul de care au fost "private". Astfel, în timp ce BVB îşi va dezvolta propriul ring informatic pentru tranzacţionarea contractelor la termen, BMFMS se va autoriza ca piaţă spot (de acţiuni). "Printre priorităţile bursei sibiene în 2007 se numără în primul rând lansarea unei pieţe spot. Apoi este avută în vedere îmbunătăţirea ofertei pe segmentul derivatelor prin introducerea contractelor pe petrol, aur şi energie", subliniază Teodor Ancuţa, preşedintele BMFMS.

Momente semnificative pentru bursa sibiană în 2006
* În ianuarie, BMFMS a devenit prima şi singura bursă de derivate din ţara noastră reglementată şi autorizată de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM);
* În iulie, bursa din Sibiu a introdus scadenţele la 9 şi 12 luni;
* În noiembrie, a lansat contractele futures şi options pe indici bursieri (SIBEX9 şi SIBEX18);
* Luna noiembrie va rămâne pentru statistică cea mai prolifică din 2006 cu un total de peste 805.000 contracte. Tot în cea de-a 11 lună din an a fost stabilit recordul de 70.458 contracte într-o singură sesiune, precum şi un maxim istoric al valorii de transfer, care s-a cifrat la peste 209 milioane de lei tot pentru o singură zi de tranzacţionare.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite