Vacanţele estivale la malul Mării Negre au urcat cu 16% încasările CFR Călători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vara care tocmai s-a încheiat a fost mai profitabilă pentru CFR Călători comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, pe fondul unui trafic mult mai intens către şi dinspre litoral.

Astfel, în sezonul estival 2011, veniturile transportatorului feroviar au crescut cu 16,4% faţă de vara anului trecut, în condiţiile în care au fost transportaţi 1,1 milioane de călători, cu peste 40% mai mulţi în perioada analizată, potrivit datelor companiei.

Plusul înregistrat în lunile de vară nu a compensat însă pierderile CFR Călători din prima jumătate de an. În perioada ianuarie - iunie 2011, pierderile companiei s-au majorat cu peste 70%, la 125,4 milioane lei, faţă de primele şase luni din 2010.

Şi traficul s-a redus cu 7% în primul semestru al acestui an, până la 27,8 milioane de pasageri, în timp ce veniturile s-au diminuat cu 6%, la 1,07 miliarde lei. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite