VEŞTI BUNE : "Prima Casă 4" nu moare, garanţiile vor fi suplimentate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Finanţelor a propus suplimentarea cu 200 de milioane de euro a plafonului de garanţii disponibil pentru programul guvernamental "Prima Casă", aflat la cea de-a patra etapă. Plafonul va putea fi accesat doar de băncile care şi-au epuizat deja sumele alocate. Până în prezent, doar două instituţii de credit din cele 16 înscrise în program.

"Pentru anul 2012, plafonul garanţiilor care pot fi emise potrivit art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 60/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 368/2009, este de 200 milioane euro. Garanţiile se acordă în baza protocoalelor încheiate de finanţatorii cu FNGCIMM, în condiţiile împărţirii în mod egal a riscurilor şi a pierderilor între statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, prin FNGCIMM şi finanţatori", se arată într-un proiect de HG elaborat de Ministerul Finanţelor Publice.

"Toate băncile care epuizează plafonul pot cere suplimentarea garanţiilor din sumele puse la dispoziţie de Ministerul Finanţelor. Doar cele înscrise în program pot solicita", a declarat pentru "Adevărul" Aurel Şaramet, preşedintele Fondului de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM). El a adăugat că garanţiile suplimentate vor putea fi utilizate doar în acest an.

Băncile care vor să acorde în continuare credite "Prima Casă" trebuie să-şi asume tot 50% din risc.

Potrivit proiectului de HG elaborat de Ministerul Finanelor, finanţatorii au obligaţia de a notifica Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) şi Ministerul Finanţelor Publice cu privire la intenţia de a solicita alocarea de sume din plafonul pentru 2012 cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de data la care estimează că vor acorda garanţii până la limita plafonului reutilizat stabilit prin protocoalele încheiate anterior.

În termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării, FNGCIMM solicită acordul Ministerului Finanţelor Publice privind alocarea de sume din plafonul de 200 de milioane euro.

Sumele se alocă de către FNGCIMM cu acordul Ministerului Finanţelor Publice, finanţatorilor care au utilizat integral plafonul reutilizat, în funcţie de ponderea garanţiilor acordate de finanţator în totalul garanţiilor acordate în condiţiile împărţirii riscului şi de intervalul rămas până la sfârşitul anului 2012.

Programul guvernamental "Prima Casă" a fost lansat în vara anului 2009, iar statul a garantat creditele destinate cumpărării unei locuinţe de maxim 60.000 euro şi, începând din 2010, în limita a 70.000 euro pentru locuinţe cu lucrări încă neîncepute şi de câte 75.000 euro pentru case noi cumpărate de persoane organizate în asociaţii.

Reprezentanţii din piaţa imobiliară au anunţat la începutul lunii mai că plafonul pentru „Prima Casă 4" s-ar putea epuiza în vară, dar preşedintele Fondului Naţional de Garantare (FNGCIMM), Aurel Şaramet, preciza că acest program va ţine până la sfârşitul acestui an.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite