Unificarea RCA si Carte Verde, amanata pentru anul 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Soferii romani au scapat de o majorare substantiala a pretului politelor de asigurare a autovehiculelor, deoarece unificarea politei de asigurare de raspundere civila auto obligatorie (RCA) cu polita

Soferii romani au scapat de o majorare substantiala a pretului politelor de asigurare a autovehiculelor, deoarece unificarea politei de asigurare de raspundere civila auto obligatorie (RCA) cu polita Carte Verde nu va mai avea loc de anul viitor, cum se anuntase initial. "Nu va exista nici o diferentiere a tarifelor de prima intre mediul urban si mediul rural, iar unificarea RCA cu polita Carte Verde nu va avea loc nici in 2005, nici in 2006", a declarat Nicolae Crisan, presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor (CSA). Unificarea RCA cu Carte Verde va fi impusa automat in momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. O comasare a celor doua categorii de asigurari ar fi crescut semnificativ prima platita de soferii romani, mai ales ca pentru RCA primele standard stabilite de CSA au fost majorate cu 35% pentru 2005. Polita Carte Verde acopera riscurile de accident in afara teritoriului Romaniei si este obligatorie pentru posesorii de autoturisme care vor sa calatoreasca in strainatate. Firmele de asigurare au propus CSA si o diferentiere a primelor in functie de mediul urban si rural. Rationamentul se bazeaza pe gradul de risc mai mic privind accidentele care se regaseste in zonele cu un numar mic de autovehicule. Totodata, asiguratorii pledeaza pentru un sistem de tarifare "bonus malus", prin care tarifele sunt calculate in functie de istoricul de dauna pentru fiecare conducator auto. Astfel, pentru clientii fara accidente, firma de asigurari poate stabili un tarif mai mic, iar in cazul posesorilor de autovehicule cu antecedente de dauna se poate practica o prima majorata. Cele doua proiecte nu pot fi puse in practica fara o baza de date unica, unde sa fie inscrise toate autovehiculele asigurate. Crisan spune ca aceasta baza de date nu va deveni operationala mai devreme de jumatatea anului viitor. "Baza de date va fi finantata in mare parte prin fonduri Phare, procesul de contractare incheindu-se recent, si va fi operationala, cel mai probabil, de la jumatatea anului 2005", a explicat Crisan. Comisia de Supraveghere a Asigurarilor a aprobat, recent, normele prin care reglementeaza vanzarea politelor RCA pentru 2005. Actul normativ stabileste ca primele de referinta pentru aceasta categorie de asigurari vor creste cu 35% fata de anul 2004.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite