Fitch taie ratingul UniCredit şi reevaluează situaţia altor 11 bănci din Italia, Spania, Belgia şi Franţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fitch a retrogradat cu o treaptă ratingul UniCredit, cea mai mare bancă italiană, de la "A" la "A-", şi a menţinut perspectiva negativă. Decizia urmează celei de vineri când aceeaşi agenţie a redus ratingul altor cinci mari bănci europene, inclusiv BNP Paribas şi Deutsche Bank. Alte 11 bănci din zona euro sunt deasemeni sub observaţie.

Fitch a modificat săptămâna trecută perspectiva ratingului AAA al Franţei la negativă şi a arătat că ar putea coborî calificativele pentru şase ţări din zona euro, inclusiv cel al Italiei, care a fost pus sub supraveghere.

"Retrogradarea reflectă dificultăţile din piaţă, dar şi operaţionale, cu care se confruntă băncile din întreaga lume, în special în Europa", se arată în comunicatul transmis marţi seară de Fitch privind ratingul UniCredit.

Ratingul UniCredit pentru datorii pe termen lung a fost redus la "A-", iar ratingul pe termen scurt a fost coborât de la "F1" la "F2", ambele calificative fiind menţinute sub supraveghere cu posibilitate de retrogradare. Analiştii Fitch au atras atenţia asupra faptului că ar putea fi reduse şi calificatviele altor instituţii financiare din zona euro, îndeosebi Italia, Spania şi Franţa, transmite Reuters.

UniCredit a arătat, într-un comunicat, că ratingul a fost revizuit de Fitch în linie cu reevaluarea mai multor bănci europene, iar posibilitatea unei noi retrogradări este determinată în principal de analiza ratingurilor suverane, respectiv plasarea ratingului Italiei sub supraveghere cu posibilitate de coborâre.

Reduceri de rating pe bandă

Fitch a retrogradat vineri cinci mari bănci europene, inclusiv BNP Paribas şi Deutsche Bank. Agenţia a plasat marţi seară alte şapte bănci italiene sub supraveghere cu posibilitatea de retrogradare, inclusiv Intesa Sanpaolo, cel mai mare creditor retail din Italia, Banca Monte dei Paschi di Siena şi UBI Banca.

Fitch a plasat sub evaluare şi opt bănci spaniole, inclusiv Banco Santander şi BBVA, cele mai mari grupuri financiare locale. De asemenea, agenţia a revizuit perspectiva ratingurilor băncilor franceze Societe Generale, BPCE, Dexia Credit Local şi Banque Postale de la stabilă la negativă. Sub supraveghere au mai fost puse şi băncile belgiene KBC şi Dexia Bank Belgium.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite