Misiunea lui Korodi la Mediu, trasată de Ungureanu: să atragă rapid fonduri UE şi să oprească furturile din păduri Romsilva

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a spus miercuri la Ministerul Mediului, unde noul ministru Attila Korodi şi-a preluat mandatul că acesta ar trebui să se implice în absorbţia rapidă a fondurilor UE şi să propună Guvernului un proiect de reorganizare a Romsilva, prin care să elimine "problemele istorice" ale regiei de administraţie şi gestionare a pădurilor.

"L-am rugat să se intereseze în modul cel mai clar, mai limpede şi mai rapid, eficace implicit, de gradul de absorbţie a fondurilor europene şi de modul în care aceste fonduri pot fi absorbite cu rapiditate pe proiectele generate şi administrate de Ministerul Mediului, precum şi să se gândească în zilele următoare la un proiect de reorganizare al regiei Romsilva, în aşa fel încât regia să scape de problemele ei istorice, de la problemele de administraţie la eradicarea furtului din pădurile statului", a spus Ungureanu, după ce i-a predat mandatul de ministru al Mediului.

El a arătat că îl cunoaşte de multă vreme pe Korodi şi este îndreptăţit prin experienţă să ocupe portfoliul Mediului.

Attila Korodi a arătat la rândul său că se va implica în restructurarea instituţiilor subordonate ministerului şi în absorbţia fondurilor UE, arătând însă că fără colaborarea autorităţilor locale nu pot fi obţinute performanţe în atragerea banilor comunitari.

"Este un minister care, la prima vedere, poate are o aură romantică, dar este unul foarte serios dacă luăm fiecare temă în parte. Voi da toate energiile ca să putem avea cât mai multe rezultate-Romsilva, Apele Române, instituţii importante care trebuie gestionate cum trebuie, iar pe de altă parte sunt fondurile europene. Este nevoie să înţeleagă autorităţile locale, partenerii noştri în absorbţie, că fără o colaborare eficientă nu vom putea avea succes", a spus Korodi.

El a afirmat că în perioada următoare "va ara ţara", mergând în fiecare localitate în care există probleme critice pentru a impulsiona procesul de absorbţie a fndurilor europene.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite