Ungaria va folosi gaze din rezerva strategică pentru a reduce impactul preţului de import

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ungaria va folosi un sfert din rezerva sa strategică de gaze de 1,2 miliarde de metri cubi, pentru a reduce impactul creşterii preţului de import asupra sistemului centralizat de încălzire şi a furnizorilor de utilităţi, potrivit cotidianul Portfolio, care citează un decret guvernamental.

Astfel, rezerva strategică a statului va coborî de la 1,2 miliarde de metri cubi la 915 milioane de metri cubi în următorul an de consum.

Asociaţia de Stocare a Hidrocarburilor din Ungaria va trebui să vândă gazele puse la dispoziţie la preţul mediu la care au fost achiziţionate iniţial, care este cu circa 30% mai mic decât actuala cotaţie de import.

O cantitate de 85 de milioane de metri cubi va fi direcţionată către furnizorii de utilităţi, iar restul de 200 de milioane de metri cubi va fi pusă la dispoziţia companiilor de termoficare.

Această măsură este fără precedent în Ungaria, notează ziariştii de la Portfolio.

Executivul de la Budapesta a stabilit recent că preţurile la încălzire vor fi stabilite la nivel ministerial şi a eliminat subvenţiile pentru centralele în cogenerare.

Unii oficiali ai partidului de guvernământ Fidesz au anunţat că statul este pregătit să furnizeze companiilor de termoficare gaze mai ieftine pentru a evita prăbuşirea acestora din cauza plafonării preţurilor la agentul termic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite