Ungaria taie la sânge cheltuielile bugetare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Guvernul de la Budapesta a dezvăluit ieri un nou pachet de reforme fiscale, prin care speră să economisească aproape nouă miliarde de euro până în 2014. Ajutoarele sociale, Transporturile, Educaţia şi Sănătatea sunt principalele domenii cu bugete mai mici, iar suprataxarea sectorului privat ar putea fi prelungită.

Reunite în proiectul „Unindu-ne forţele împotriva datoriei", măsurile de consolidare fiscală anunţate ieri de Executivul de la Budapesta au ca prim obiectiv reducerea datoriei publice a statului la 65 - 70% din Produsul Intern Brut (PIB) până în 2013, de la nivelul de 82% din PIB înregistrat la sfârşitul lui 2010. „Trebuie să facem toate modificările necesare pentru a rupe cercul vicios din ultimii opt ani", a declarat ieri Gyorgy Matolcsy, ministrul maghiar al Economiei, citat de portalul hvg.hu. Acesta a subliniat faptul că nivelul ridicat al datoriei este cauzat de cheltuielile prea mari cu ajutoarele sociale. Săptămâna trecută, vicepremierul mghiar Timor Navracsics a declarat că Guvernul de la Budapesta ar putea introduce în Constituţie pragul de 55-60% pentru datoria publică.

În acest sens, statul va tăia, între 2012-2014, bugetele pentru transporturile publice cu 610 milioane de euro, pentru învăţământul superior cu 330 de milioane, iar fondurile alocate municipalităţilor vor fi tăiate cu 1,02 miliarde de euro. De asemenea, vor fi reduse şi cheltuielile cu ajutoarele de şomaj, iar perioadele de concediu plătit pentru bugetari vor fi diminuate. De aici, maghiarii vor să câştige 2,3 miliarde de euro.

Deficitul bugetar, principala problemă

Încă 1,2 miliarde de euro vor fi economisite prin tăierea subvenţiilor acordate până acum companiilor farmaceutice. În total, în cei trei ani, planul va aduce la buget 8,64 miliarde de euro, potrivit hvg.hu. Prin toate aceste măsuri, guvernanţii maghiari speră să reducă deficitul bugetar la 1,9% din PIB până în 2014, de la 4,2% în 2010.

PRIVAŢII-SUPRATAXAŢI, INVESTITORII-NERVOŞI

O parte dintre „taxele de criză" introduse de guvernul maghiar în a doua jumătate a anului trecut (aplicate retroactiv de la începutul lui 2010) se vor prelungi cu un an. Controversata taxă bancară (cea mai mare din UE) va fi prelungită cu un an, până în 2012. La câteva minute după acest anunţ, preţul acţiunilor OTP Bank, cel mai mare creditor din Ungaria, a scăzut cu 3%, potrivit Reuters. De asemenea, reducerea impozitului pe profit pentru companiile care câştigă mai mult de 2,6 milioane de dolari pe an va fi amânată cu un an (termenul iniţial de implementare fiind ianuarie 2013).

Deşi planul era menit să calmeze pieţele, investitorii nu au răspuns favorabil la măsurile anunţate. Aceştia au cerut randamente cu zece puncte de bază mai mari pentru a cumpăra obligaţiuni guvernamentale maghiare scadente la zece ani, argumentându-şi decizia prin lipsa de detalii a reformelor fiscale prezentate. „Am primit termene de la guvern, dar fără cifre concrete", a declarat un trader, citat de Reuters.  Guvernul ar putea introduce şi o nouă taxă pentru alimentele şi băuturile nesănătoase, cunoscută deja drept „Taxa pe hamburger", informează „The Wall Street Journal".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite