Unde să ne plasăm banii în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un 2011 definit de volatilitate, prudenţa ar trebui să fie piatra de temelie a micilor investitori, spun analiştii. De aceea, ei recomandă depozitele bancare în lei şi terenurile agricole

Cu siguranţă, preşedintele american John F. Kennedy nu anticipa un climat economic precum cel actual atunci când spunea: „Pe timp de criză, fiţi conştienţi de pericol, dar identificaţi oportunitatea". Însă aceste cuvinte au devenit un adevărat crez pentru investitori şi analişti deopotrivă, la începutul unui an care se anunţă în continuare volatil.

Discuţiile tot mai aprinse despre destrămarea zonei euro sau dispariţia monedei unice şi problemele sistemului bancar european au adus criza periculos de aproape de finanţele personale ale oricărui român. Actuala situaţie economică, fără precedent, îi sperie chiar şi pe cei mai sofisticaţi dintre investitori. Însă câteva reguli simple ne pot proteja, într-o oarecare măsură, de climatul macroeconomic nefavorabil.

Evitaţi ceea ce nu înţelegeţi

Primul sfat al specialiştilor este mai degrabă un avertisment: Staţi cât mai departe de ceea ce nu înţelegeţi. „Generic vorbind, trebuie să evităm orice nu înţelegem şi să mergem pe plasamente simple, de bază, de bun-simţ. Indiferent de presiunea mediatică, sfaturi, dacă nu înţelegi fundamentele, nu juca particular", explică Doru Lionăchescu, partener la casa de investiţii Capital Partners. Astfel, principala sa recomandare pentru investitorii medii, nesofisticaţi, este depozitul în lei la o bancă prezentă pe piaţa autohtonă. „Băncile vor continua să ofere dobânzi real pozitive, semnificativ mai mari decât rata inflaţiei", spune el. „Indiferent ce s-ar întâmpla cu băncile, depozitele de până la 100.000 de euro sunt garantate de stat", argumentează acesta.

În 2012, investitorii vor fi cu ochii pe compania Facebook Inc.

Caracterul sigur ne aduce la al doilea sfat al specialiştilor: Obişnuiţi-vă cu ideea că niciun activ nu mai poate fi considerat cu risc zero. „Nimic nu mai prezintă siguranţă", spune Emilian Duca, partener la compania de consultanţă BDO Tax. Nici măcar obligaţiunile de stat, considerate până nu de mult cele mai sigure plasamente, nu mai sunt fără risc.

image

„Dacă ne uităm în istorie, vedem că statele şi-au permis să intre în default (incapacitate de plată - n.r.), dar niciodată nu au permis colapsul sistemelor bancare", spune şi Iulian Panait, preşedintele companiei de consultanţă în investiţii KTD Invest. Şi, indiferent cât de „plictisitoare" pot părea la prima vedere, tot depozitele bancare în lei sunt recomandate şi acestea ca fiind cele mai sigure pentru un investitor român mic sau mediu.

Cine nu riscă, nu câştigă

Tonalitatea analiştilor se schimbă la unison atunci când vine vorba de cele mai mari câştiguri. După bine cunoscutul motto „Cine nu riscă, nu câştigă", aceştia recomandă investiţiile în acţiunile grupurilor bancare europene, tot mai ocolite în ultima perioadă din cauza crizei datoriilor de stat. „Cine riscă acum poate avea randamente de 300-400%", spune Panait, dând exemplul băncilor ale căror titluri au pierdut până la jumătate din valoare anul acesta. „Randamentele vor fi mereu pe măsura riscurilor", spune şi Emilian Duca, recomandând pieţele de capital pentru cei care sunt dispuşi să accepte un grad redus de siguranţă pentru câştiguri ridicate.

Înapoi la agricultură

În ceea ce priveşte imobiliarele, sfaturile specialiştilor se îndreaptă către terenurile agricole în defavoarea clădirilor de birouri. Produsele de bază şi bunurile alimentare vor creşte semnificativ în 2012, spune Panait. „Piaţa imobiliară s-a umflat în trecut, în boom, iar acum nu poate decât să mai scadă", crede Duca.

În ceea ce priveşte investiţiile valutare, câteva coordonate par sigure. Problemele cu care se confruntă euro vor continua să ducă la aprecierea dolarului, iar monedele est-europene vor fi afectate de volatilitatea monedei euro şi de factorii interni de risc, precum execuţia bugetară şi evoluţia datoriilor publice.

Bursele câştigătoare în 2011

Bursele din doar zece ţări au înregistrat creşteri anul trecut, din 78 analizate de firma britanică de brokeraj Bespoke Investment Group. Pieţele de capital din Botswana, Venezuela, Pakistan, Jamaica şi Islanda au reuşit să încheie cu plusuri de până la 79%, în timp ce bursele din Franţa, Germania, Austria şi Rusia au avut pierderi de până la 33%.

18,9% este scăderea înregistrată de indicele BET, care monitorizează activitatea celor mai lichide 10 companii listate la BVB.

Listarea anului, şi la Bucureşti

Fără îndoială, listarea anului 2012 va fi cea a companiei din spatele celei mai mari platforme de socializare din lume, Facebook Inc. Încă de la sfârşitul lui 2010, o eventuală ofertă publică iniţială de acţiuni din partea companiei a cărei valoare este estimată la 100 de miliarde de dolari punea pe jar investitorii.

Iar românii vor avea linie directă la această listare, potrivit oficialilor Bursei de Valori de la Bucureşti (BVB). Stere Farmache, preşedintele BVB, a declarat, la sfârşitul anului trecut, că pe o platformă specială a Bursei de Valori vor fi listate şi titluri americane, printre care şi Facebook, iar listarea de la Bucureşti va avea loc simultan cu cea din Statele Unite, la începutul anului viitor.

Potrivit celor mai recente date, Facebook, care valorează mai mult decât Ford, Yahoo sau eBay, va lansa o ofertă publică iniţială de acţiuni, care va avea loc în intervalul aprilie-iunie 2012. Compania vrea să vândă un pachet de 10% din acţiuni, pe care speră să obţină 10 miliarde de dolari, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de „The Wall Street Journal".

La începutul anului 2011, valoarea Facebook Inc. se ridica la 50 de miliarde de dolari, după o creştere de 40 de miliarde înregistrată pe parcursul lui 2010. Mark Zuckerberg, fondatorul platformei, are o avere estimată de „Forbes" la 17,5 miliarde de dolari.

Aurul, refugiu sau bulă speculativă?

Preţul metalului preţios a înregistrat o creştere anuală de 30% în 2010 şi una de 10% în 2011, însă, la începutul acestui an, prognozele sunt cum nu se poate mai diferite. Unii analişti estimează scumpirea acestuia până la 2.500 de dolari pe uncie, în timp ce alţii anunţă căderea preţului până la 1.500 de dolari. Cotaţiile actuale ale unciei de aur fluctuează în jurul valorii de 1.600 de dolari.

Considerat un adevărat refugiu pentru investitori, metalul preţios a început să dea semne de oboseală spre sfârşitul anului, iar analiştii români nu recomandă investitorilor mici şi medii astfel de plasamente. „Aurul nu este un activ de siguranţă, ci doar unul speculativ", spune Iulian Panait. De aceeaşi părere este şi Doru Lionăchescu: „Nu cred în aur. Nu oferă niciun fel de venit, nicio dobândă şi nimeni nu vorbeşte despre cât de speculat este preţul acestuia". „Aurul este în aceeaşi situaţie cu piaţa imobiliară, s-a umflat, iar acum nu poate decât să scadă", crede şi Emilian Duca.

Sfaturi de la economiştii giganţilor bancari

Anul 2012 va însemna o continuare a perioadei economice dificile prin care trecem şi cel mai bine ar fi să ne pregătim pentru o plimbare cu montagne russe-ul, volatilitatea fiind cuvântul de ordine, însă investitorii pot găsi oportunităţi şi în acest climat, cred economiştii grupului bancar american Goldman Sachs.

Potrivit acestora, petrolul, cafeaua şi aurul se vor scumpi, iar industria minieră va continua să genereze câştiguri semnificative pentru investitori. Ei recomandă însă evitarea băncilor europene, estimând că şansele de destrămare a zonei euro au crescut, însă apreciază că băncile americane pot profita de această situaţie pentru a-şi întări prezenţa în Europa. Analiştii Goldman estimează o scumpire de 15% a petrolului, al cărui preţ pe baril va ajunge la 120 de dolari, după ce a început anul 2011 cu un preţ de 95 de dolari pe baril.

Cafeaua şi petrolul se scumpesc

Acţiunile companiilor Miner BHP Billiton şi Rolls-Royce se numără printre cele de pe lista recomandată de bancă pentru investiţii. De asemenea, analiştii propun şi alte sectoare precum petrol şi gaze, asistenţă medicală, telecomunicaţii, îngrijire personală şi industria bunurilor de uz casnic. Finanţele, construcţiile şi materiale, servicii financiare, industrie, retail, turism şi de petrecere a timpului liber sunt sectoare privite cu neîncredere de analiştii Goldman.

Preţul aurului ar trebui să continue să crească în 2012. Cotaţia metalului preţios ar urma astfel să urce la la 1.940 de dolari pe uncie de la 1.607 de dolari în prezent. Aurul a început anul cu un preţ de 1.412 de dolari pe uncie. Analiştii Goldman preconizează şi o scumpire a cuprului până la 9.500 de dolari pe tonă, de la cotaţiile actuale de 7.810 dolari pe tonă. Similar, şi preţul cafelei va creşte, după ce a scăzut în ultimele luni din cauza crizei datoriilor de stat din Europa.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite