Unde e mai bine să lucrezi? La o companie mică, ori la una multinaţională?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă ar fi să ne luăm după sondajul Institutului Naţional de Statistică (INS), în România nu este bine să munceşti pe nicăieri. Conform Institutului, disponibilizări vor fi şi la companiile cu peste 500 de angajaţi, dar şi la cele cu cel mult 50 de salariaţi. Totuşi, specialiştii în resurse umane contrazic rezultatele sondajului INS.


Studiul relevă că faptul că managerii societăţilor comerciale estimează pentru perioada august-octombrie reducerea numărului de angajaţi, concomitent cu o creştere a preţurilor, în toate sectoarele de activitate, respectiv în industria prelucrătoare, servicii, construcţii şi comerţul cu amănuntul.

Momentan, e mai bine la multinaţională
George Butunoiu, proprietar al companiei de recrutare de oameni cu acelaşi nume, spune că în prezent este oportun să ai un job la o companie multinaţională. „În Occident, isteria crizei a cam luat sfârşit şi managerii încep să regândească strategii de investiţii”, susţine Butunoiu. El consideră că firmele româneşti se află în continuare sub influenţa vânzărilor în scădere, aşa că managementul nu ştie de unde să mai reducă cheltuielile. Totuşi, specialistul în resurse umane este rezervat în privinţa reluării angajărilor, chiar şi la multinaţionale. „În primă fază companiile multinaţionale nu vor mai regurge la disponibilizări pe bandă rulantă. Totuşi, cred că mai devreme de jumătatea anului viitor nu vom vedea noi angajaţi la aceste companii”, concluzionează Butunoiu.

S-a trecut de la angajarea pe bandă, la păstrarea celor mai buni
Marius Bălăşoiu, de la compania de resurse umane „For People”, vede situaţia mult mai optimis. El consdieră că, nu poţi prezice unde este mai bine. „Am întâlnit firme foarte mici, unde managementul căuta să angajeze oameni, dar şi companii de mari dimensiuni care disponibilizau oameni într-una”, spune Bălăşoiu. El susţien că firmele care angajează sunt cele care se află „pe val”, adică cele din industria farmaceutică, cele din sistemul bancar. La polul opus, conform lui Bălăşoiu, se află companiile care activează în industria auto. Specialistul în resurse umane spune că s-a trecut de la tendinţa de angajare „fără noimă”, la „să-i păstrăm pe cei mai buni”. „Cred că este un moment mai mult decât prielnic pentru recrutarea de oameni foarte bine pregătiţi, chiar dacă sunt angajaţi pe posturi cheie şi bine plătite”, conchide Marius Bălăşoiu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite