Un film de groază devenit realitate: falimentele din zona euro vor dezlănţui iadul pe pământ!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Realizezi că ceva rău urmează să se întâmple dacă într-un film de groază cineva decide să facă o plimbarea noaptea prin pădure. Acelaşi lucru se întâmplă în sistemul financiar dacă şeful unei bănci insistă că instituţia sa este complet solidă.

Băncile europene repetă de câteva săptămâni că se simt bine, chiar dacă expunerea lor la ţările îndatorate din zona euro le strangulează accesul la fonduri.

Suma de bani păstrată de Banca Centrală Europeană a crescut la maximul ultimelor 15 luni, pe măsură ce băncile au încetat să se mai împrumute între ele, scrie  „The Economist".

Dar problema centrală rămâne cea a zonei euro. Aici, dacă vor începe falimentele, se va dezlănţui iadul pe pământ.

La începutul anului, nici nu se punea problema unui alt moment de genul Lehman Brothers. Graţie eşecului lamentabil al liderilor europeni, similitudinile cu ceea ce s-a întâmplat în 2008 sunt uluitor de mari.

Guvernele vor trebui din nou să-şi ajute băncile, ceea ce le va slăbi şi mai mult puterea în lupta cu deficitele.

Astăzi, liderii G20 s-au întâlnit la Paris, pentru a discuta în principal problema datoriilor zonei euro, potrivit Bloomberg. Un comunicat de presă remis la finalul întâlnirii precizează că miniştrii de Finanţe ai celor mai puternice 20 de economii ale lumii cer măsuri de urgenţă pentru rezolvarea situaţiei.

Liderii zonei euro au plecat de la Paris conştienţi de presiunea care există asupra lor, a spus ministrul britanic de Finanţe, George Osbourne, citat de Reuters.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite