UE încearcă să scoată Grecia din foc

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se caută soluţii pentru salvarea zonei euro. Oficialii europeni presează Executivul de la Atena să întărească disciplina financiară şi să reducă suplimentar cheltuielile publice.

Comisia Europeană, (CE) prin Biroul European de Statistică, Eurostat, va solicita Greciei explicaţii privind tranzacţiile financiare de tip swap efectuate în ultimii ani. Operaţiunile financiare swap reprezintă schimbul unor sume exprimate în valute diferite, care se returnează conform unei reguli stabilite între cele două părţi, reflectând plăţile dobânzii aferente.

Creşterea puterii eurostat

„Eurostat nu are informaţii despre aceste tranzacţii", a declarat Amadeu Altfaj Tardio, purtător de cuvânt al CE. „Vrem să aflăm ce fel de tranzacţii au fost încheiate şi care au fost efectele asupra deficitelor guvernamentale ale Greciei", a adăugat oficialul CE. Aceste tranzacţii reprezintă o practică obişnuită, inclusiv pentru instituţii guvernamentale, dacă sunt efectuate în mod transparent.

Suspiciunile privind efectuarea unor tranzacţii financiare secrete, care să reducă artificial nivelul datoriilor statului grec, readuc în discuţie mărirea perogativelor Eurostat. CE vrea ca Eurostat să poată efectua vizite mai frecvente şi mai cuprinzătoare în ţările membre, pentru a verifica statisticile economice, dacă un stat este suspus procedurii deficitului bugetar excesiv.

În plus, dacă într-o ţară sunt identificate probleme specifice, Eurostat va putea să planifice vizite pentru a regla chestiunile metodologice. Potrivit propunerii CE, statele UE ar trebui să permită Eurostat acces la informaţiile necesare analizării calităţii datelor statistice. Liderii europeni au solicitat Greciei reducerea deficitului bugetar cu 4% în acest an, de la 12,7% în 2009 şi aducerea acestuia sub pragul de 3% până în 2012.

Reuniunea de două zile a miniştrilor de finanţe nu s-a finalizat cu o declaraţie comună de susţinere financiară a Greciei, ci doar cu o informare privind „hotărârea şi coordonarea" adoptării de măsuri pentru asigurarea stabilităţii financiare în zona euro, în caz de necesitate.

Grecii, campioni la evaziune fiscală

Premierul grec, George Papandreou, vrea să reducă drastic evaziunea fiscală, pe care o estimează la 31 de miliarde de euro pe an, peste 10% din Produsul Intern Brut. Veniturile la buget din impozitul pe venit reprezintă 4,7% din PIB, aproape jumătate din media UE de 8%.

Foto: Reuters

Încasările la buget provenite din taxe au scăzut cu 2,5 puncte procentuale în intervalul 2000-2007, la doar 32% din PIB, cea mai scăzută valoare din zona euro, pe fondul unei expansiuni economice medii anuale de 4,1% pe an.

Acestă scădere, corelată cu creşterea cheltuielilor publice, a condus la depăşirea în 2009 de peste patru ori a limitei maxime a deficitului bugetar, 12,7% din PIB, cel mai ridicat din zona euro. Oficialii europeni nu sunt însă încrezători în capacitatea actualului guvern socialist de a creşte veniturile bugetare cu 2,4 miliarde de euro, ceea ce reprezintă un sfert din întregul program de reducere a deficitului bugetar.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite