Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Experimentul UE din Letonia

20 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Elena Smirnova  | 

Experimentul UE din Letonia

Experimentul UE din Letonia

 

Pentru Comisia Europeană, acordarea unei linii de credit statului leton constituie un fel de experiment.

Procentele în valoare de milioane de dolari nu constituie singurul preţ pe care Letonia îl va plăti pentru dreptul de a beneficia de credite internaţionale. Potrivit experţilor, căzând într-o dependenţă pe termen lung faţă de resursele financiare internaţionale, Letonia îşi va pierde în mod inevitabil suveranitatea politică, fapt ce se va răsfrânge şi asupra deciziilor luate la Riga, şi asupra formei de conducere a ţării.

Din punctul de vedere al pieţii financiare, Letonia, aflată în pragul falimentului, a primit credite în condiţii destul de avantajoase: Comisia Europeană a dat bani cu o dobândă de 3,125%, iar Fondul Monetar Internaţional, de 4,2-4,5%, în timp ce restituirea împrumutului beneficiază de o perioadă de graţie de trei ani.

Este puţin probabil ca oficialii letoni să spună deschis ce anume a determinat o asemenea mărinimie a donatorilor financiari, însă pe culoarele politicului se vorbeşte din ce în ce mai insistent despre posibilitatea îngustării împuternicirilor de care se bucură în prezent autorităţile locale, până la perspectiva implementării unei administrări externe.

Unii analişti susţin că, în cazul Letoniei noţiunea de „suveranitate politică“ a fost întotdeauna destul de discutabilă. „Nivelul de suveranitate al unui stat este determinat de existenţa resurselor energetice pe teritoriul său“, explică politologul Ilze Ostrowska. Obligaţii suplimentare pentru Letonia sunt prevăzute şi de statutul său de membru UE şi NATO, iar odată cu înrăutăţirea situaţiei financiare presiunile din partea celor două organisme, în mare parte concurente, va creşte. (…)

Pentru Comisia Europeană, acordarea unei linii de credit statului leton constituie un fel de experiment. În toată existenţa sa de până acum, UE nu a fost niciodată nevoită să salveze de la faliment un aliat. Deocamdată nu se ştie exact în ce mod va fi influenţat dialogul politic dintre Letonia şi UE de trecerea la relaţii de creditare, însă este clar că multe vor depinde de viitoarea componenţă a Executivului european şi de modul în care vor depăşi criza financiară alte ţări din Uniune.

Cu toate acestea, este de aşteptat ca Letonia să-şi păstreze statutul de „teritoriu experimental“. În opinia experţilor, tocmai de la Letonia va începe procesul de federalizare a Europei, prevăzut în Tratatul de la Lisabona. „Practic, va fi vorba despre o înăsprire a controlului centralizat asupra acţiunilor guvernului naţional. La fiecare minister leton vor fi trimişi reprezentanţi permanenţi ai UE, ca să monitorizeze la faţa locului formarea bugetului şi mersul reformelor“, susţine  directorul Institutului de Studii Europene de la Riga, Aleksandr Gaponenko.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole