Turismul în „Grădina Carpatică“, în cădere liberă
0În ciuda investiţiilor de promovare a turismului românesc realizate anul trecut prin campania „Romania, the land of choice", rezultatele nu se văd absolut deloc. Dimpotrivă, în primele şase luni din 2010, numărul turiştilor cazaţi în România a scăzut cu 3,7%, potrivit Institului Naţional de Statistică (INS).
Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică din perioada menţionată au însumat 2,53 milioane, în scădere cu 3%, iar înnoptările 6,25 milioane, cu 3,7% mai puţine faţă de cele perioada similară din 2009, se arată într-un comunicat al INS.
Sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în perioada analizată, 76,5% din total, în timp ce turiştii străini 23,5%, ponderi apropiate de cele din prima jumătate a anului trecut. Sosirile în hoteluri deţin o pondere de 75,7% din totalul sosirilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în scădere cu 0,6%.
Înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat în primele şase luni 80,5% din total, iar restul de 19,5% turişti străini.
Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a fost de 22,1% pe total structuri de cazare turistică, în scădere cu 1,6 puncte procentuale. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în primul semestrul s-au înregistrat la spaţii de cazare pe nave (72,3%) şi la hanuri (34,8%).
Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în intervalul ianuarie-iunie de 3,33 milioane, în scădere cu 3,4% faţă aceeaşi perioadă din anul trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (94,8%). Din statele Uniunii Europene (UE) s-au înregistrat 62% din totalul sosirilor vizitatorilor străini în România, cele mai multe sosiri fiind din Ungaria (26,1%), Bulgaria (10,8%), Germania (5,2%), Italia (4,5%) şi Austria (2,5%).
Transportul naval a înregistrat cea mai mare scădere, de 30,3%.
Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în primele şase luni din 2010 de 5,2 milioane, în scădere cu 8,5%. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii români pentru plecările în străinătate, reprezentând 75% din total. Comparativ intervalul ianuarie-iunie 2009, cea mai mare scădere s-a înregistrat la transportul naval (33,8%).
Scăderi la început de sezon estival
În luna iunie, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 583.600, în scădere cu 4,3% faţă de cele din iunie 2009, cele ale turiştilor români reprezentând 76,3% din total, în timp ce cei străini au reprezentat 23,7%, ponderi apropiate de cele din iunie 2009.
Totodată, înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în iunie 2010 au însumat 1,79 milioane, în scădere cu 4,5%, ponderea turiştilor români fiind de 84,1%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 15,9%.
ndicele de utilizare netă a locurilor de cazare în iunie a fost de doar 28,8%, cu 2,1 puncte procentuale mai puţin decât în luna iunie 2009, conform INS.