Turbinele eoliene din România vor funcţiona la 30% din puterea instalată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centralele eoliene din România vor funcţiona în medie cu 30% din capacitate, în condiţiile în care puterea medie a vântului este de şapte metri pe secundă, potrivit unui raport al transportatorului naţional de energie, Transelectrica.

„Din experienţă, a rezultat că pierderile în interiorul parcului eolian sunt de aproximativ 2,5%. Efectul de siaj duce la reducerea puterii unui parc eolian cu circa 15%. Viteza vântului este o mărime care diferă semnificativ chiar în cadrul aceluiaşi amplasament. Din considerentele prezentate mai sus, a rezultat că puterea produsă de un parc eolian este întotdeauna mai mică decât puterea instalată“, au arătat reprezentanţii Transelectrica.

Din hărţile care indică potenţialul eolian în România reiese faptul că viteza medie a vântului este de şapte metri pe secundă.

„Rezultă că CEE (centralele eoliene – n.r.) din România vor funcţiona în medie cu 30% din puterea instalată“, au mai spus reprezentanţii transportatorului de energie.

Transelectrica a primit în ultimii doi ani solicitări de racordare la reţea a unor turbine care totalizează o putere de 22.800 de MW, de peste opt ori mai mare decât capacitatea de energie eoliană pe care o poate prelua sistemul, care în prezent este de 2.660 de MW.

Potenţialul eolian al României a fost calculat la 14.000 de MW. În prezent, în România sunt instalate turbine de doar 14 MW.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite