Transportatorii, amenințați de scumpirea carburanților

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Transportatorii rutieri se aşteaptă ca în acest an profiturile să scadă din cauza creşterii preţului la carburanţi, iar o parte din firme vor intra în faliment, după ce şi anul trecut câştigurile au fost afectate de majorarea TVA şi deprecierea leului.

 „O creştere de 10% la preţul carburantului atrage după sine o creştere medie a costurilor unui transportator de 4%. Este clar că profitul va scădea pentru că piaţa nu poate răspunde pozitiv pentru a acoperi costurile", a declarat Lucia Apostol, directorul de transport al companiei Dumagas, potrivit Mediafax.

Apostol a amintit că, şi anul trecut, transportatorii au fost afectaţi de scumpirea carburanţilor, de creşterea TVA şi deprecierea leului în raport cu euro, dar şi de majorarea valorii taxei de drum, care este raportată la moneda europeană. De aceeaşi părere este şi directorul executiv al companiei Dunca Expediţii, Constantin Daminescu, care spune că marja de profit a companiei este de 1-5%, astfel că scumpirea carburanţilor afectează direct compania.

„Cuantumul carburanţilor în costul total este de aproximativ 50%, iar marja este de 1-5%, cu toate că există şi ­curse pe care le închizi pe pierdere. Piaţa nu poate absorbi atât de rapid această creştere, astfel că, în curând, cred că va scădea numărul camioanelor care operează în România", a declarat Daminescu. 

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite