Tipariturile securizate - nu-i incurca pe contrabandistii de tigari, alcool si cafea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capturile realizate de laboratorul mobil al Imprimeriei Nationale sunt aproape derizorii in conditiile in care evaziunea fiscala se ridica la nivelul miliardelor de euro. Echipa mobila, in colaborare

Capturile realizate de laboratorul mobil al Imprimeriei Nationale sunt aproape derizorii in conditiile in care evaziunea fiscala se ridica la nivelul miliardelor de euro. Echipa mobila, in colaborare cu Garda Financiara si Politia, a descoperit, in perioada 22.04-30.06 anul curent, 1.728 de timbre pentru produse din tutun, 159.021 banderole pentru alcool si 1.600 de facturi fiscale. Acest fapt dovedeste ca falsificatorii si contrabandistii au ajuns la un nivel de perfectionare foarte mare in ceea ce priveste copierea si reproducerea insemnelor de securitate. Acest fapt duce la diluarea cantitatilor de produse contrafacute in cele de marfa originala, fapt ce face aproape imposibila depistarea evazionistilor, mai ales pe piata alcoolului si a tutunului. Constient de acest fapt, directorul Imprimeriei Nationale, Dan Docan, a organizat un seminar in cadrul caruia mai multe firme din domeniul tipariturilor securizate si-au putut prezenta ultimele inventii. Hologramele, hartia care se autodistruge la copiere sau tiparirea unor informatii ce nu pot fi decriptate decat cu ajutorul unor sisteme speciale sunt cateva dintre solutiile prezentate asistentei de reprezentantii imprimeriei Ungariei (afacere privata), precum si ai unor firme din Romania, Cehia, Israel, SUA etc. Pana cand aceste masuri vor fi puse in practica, tone de alcool, milioane de tigarete, documente de identitate, imbracaminte, accesorii de telefonie mobila, aparatura electrocasnica, medicamente si chiar prezervative sau tampoane intime trec zilnic pe sub nasul autoritatilor. Si chiar daca, la un moment dat, o metoda de securizare nu poate fi reprodusa de infractori, in scurt timp acestia vor gasi o modalitate de copiere a ei. Sumele uriase de bani invartite in zona evaziunii fiscale sunt mai mult decat tentante. De aceea, contrabandistii sunt dispusi sa investeasca oricat intr-o aparatura la fel de performanta ca aceea detinuta de producatorii tipariturilor securizate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite