Tinerii, din ce în ce mai interesaţi de locuinţe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cererea ridicată de locuinţe provine în majoritate din partea persoanelor în vârstă de 30-45 ani şi este generată în principal de creşterea veniturilor, combinată cu condiţii favorabile

Cererea ridicată de locuinţe provine în majoritate din partea persoanelor în vârstă de 30-45 ani şi este generată în principal de creşterea veniturilor, combinată cu condiţii favorabile şi dobânzi avantajoase pentru creditele ipotecare şi imobiliare, susţin consultanţii companiei CB Richard Ellis. Potrivit companiei imobiliare, mulţi dintre cumpărători preferă achiziţionarea de apartamente cu două-trei camere, cu suprafeţe între 60-90 mp, situate în zonele secundare dens populate ale oraşului, cu acces la transportul public. Mai mult, cumpărătorii aleg proprietăţi rezidenţiale chiar înainte de începerea lucrărilor de construcţie sau în fazele incipiente ale proiectului. Consultanţii imobiliari sunt de părere că pe segmentul persoanelor cu venituri medii-ridicate, majoritatea locuinţelor sunt achiziţionate pentru uzul cumpărătorilor, dar în ultimele 12 luni a crescut şi numărul tranzacţiilor efectuate de fondurile de investiţii şi fonduri speculative.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite