Tichetele de masă vor „albi“ pieţele agricole

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fermierii îşi vor putea vinde pe tichete de masă legumele, fructele şi celelalte trufandale, cu condiţia să se înregistreze ca persoană fizică autorizată sau să-şi facă firmă. Legea tichetelor de masă va fi modificată pentru ca şi producătorii agricoli să intre în circuitul bonurilor valorice, cum sunt în prezent magazinele şi hipermarketurile.

Vezi AICI proiectul de lege privind modificarea acordării tichetelor de masă

Actuala legislaţie privind tichetele de masă nu le conferă producătorilor agricoli statutul de comercianţi, şi acest lucru îi dezavantajează pe fermieri. În prezent, unii agricultori primesc (şi) astfel de tichete de la clienţi, dar ei nu şi le pot deconta la emitent, cum fac administratorii de magazine. De aceea, printr-o propunere legislativă iniţiată de deputatul independent Mircea Giurgiu, alături de un grup de deputaţi aparţinând tuturor partidelor parlamentare, „se va da posibilitatea salariaţilor care utilizează tichete de masă de a le utiliza şi pentru achiziţionarea de legume proaspete direct de la producătorii agricoli şi asociaţiile agricole", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Dispar intermediarii

„Aplicarea viitoarei legi are mai multe avantaje. Primul ar fi acela că producătorii agricoli vor intra în circuitul fiscalizat al tichetelor de masă, având posibilitatea de a-şi vinde mărfurile direct, fără intermediari - desigur, cu condiţia de a se înscrie ca persoană fizică autorizată sau de a-şi înfiinţa o societate comercială. Un alt avantaj se va vedea la nivelul cumpărătorilor, care vor putea utiliza tichetele şi la piaţă, nu doar în magazine", a declarat pentru „Adevărul" Mircea Giurgiu, iniţiatorul proiectului. El a precizat că va înainta propunerea chiar în prima zi a viitoarei sesiuni parlamentare, adică la 1 septembrie.

Adaosuri comerciale minime

Pentru fermierii interesaţi, menţionăm că pentru a intra în circuitul tichetelor de masă va trebui să obţină statutul de comerciant (persoană fizică autorizată sau SRL) şi apoi să se înscrie în grupul de afiliaţi ai emitentului de tichete, din care acum fac parte doar deţinătorii de hipermarketuri şi de magazine cu profil alimentar. O altă modificare a Legii tichetelor de masă, prevăzută în acelaşi proiect descris mai sus, prevede ca emitenţii să le ofere angajaţilor liste cu producătorii agricoli şi asociaţiile de producători la care vor putea utiliza aceste tichete. La desemnarea acestor unităţi „vor fi avute în vedere calitatea serviciilor şi un nivel cât mai redus al preţurilor, prin practicarea unor adaosuri comerciale minime", se mai prevede în proiectul citat.

Piaţa tichetelor de masă în cifre

Valoarea totală a tichetelor de masă în circulaţie este estimată de către emitenţi la aproape un miliard de euro. Aproape două treimi (60%) dintre tichete circulă prin hipermarketuri. Valoarea unui tichet a fost stabilită pentru primul semestru al acestui an la 9 lei, iar pentru perioada următoare există propuneri să crească la 12 lei.

image
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite