Termenul pentru realizarea platilor SAPARD se reduce de la 8 luni la 30-35 de zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agentia isi va suplimenta organigrama cu 100 de posturi

Agentia SAPARD va elabora in doua saptamani o procedura care va reduce intervalul in care se fac platile pentru proiectele care beneficiaza de finantare de la opt luni, cat este in prezent, pana la circa o luna de zile. "Procedura de optimizare a platilor va reduce timpul de plata pana la 30-35 de zile", a afirmat, intr-o conferinta de presa, Gheorghita Corbu, noul director general al Agentiei. In acest scop, Agentia va lua mai multe masuri, care presupun, printre altele, preluarea serviciilor tehnice delegate din cadrul Ministerului Transporturilor, actul normativ care reglementeaza transferul a 50 de persoane fiind in curs de aprobare. "Preluarea serviciului tehnic delegat va permite Agentiei SAPARD sa participe direct la evaluarea pe teren a obiectivelor finantate. Astfel, se elimina dublarea verificarilor documentelor, fiind intarit totodata controlul si redus timpul de analiza a cererilor de plata", a declarat Corbu. Acesta a mai anuntat ca numarul de angajati ai Agentiei va fi majorat cu 100 de persoane care vor fi distribuite atat la compartimentele operationale - contractare, achizitii publice, autorizare plati - cat si la birourile regionale ale Programului SAPARD. Corbu a mai spus ca Agentia poarta discutii cu Ministerul Finantelor pentru obtinerea acordului ca toate contractele sa fie incheiate in euro, si nu in lei, pentru a evita pierderile cauzate de diferentele de curs valutar din timpul derularii proiectului. "Un alt pas important pe care Agentia il va face este modificarea procedurilor in vederea descentralizarii platilor la nivel regional", a adaugat Corbu. Oficialii SAPARD considera ca masurile prezentate vor diminua perioada de verificare a cererilor de plata, asteptandu-se la depunerea unui numar foarte mare de solicitari in lunile mai-august pentru masura privind "dezvoltarea si imbunatatirea infrastructurii rurale".

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite