Tensionarea relatiilor cu UE va afecta imaginea Romaniei in ochii investitorilor straini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rapoartele de analiza ale unor banci internationale confirma deja acest fapt

Tensionarea relatiilor cu Uniunea Europena si mesajul dur transmis de Comisia de Politica Externa a Parlamentului european - Faceti reforme reale sau adio integrarea in 2007! - vor afecta imaginea Romaniei in ochii investitorilor straini, cred majoritatea analistilor romani. "Este foarte probabil ca semnalele negative transmise la adresa Romaniei de institutiile europene sa-i determine pe investitorii straini sa fie mai prudenti", spune analistul financiar Aurelian Dochia, adaugand ca a primit o serie de rapoarte de analiza ale unor banci internationale care confirma acest fapt. "Aceste rapoarte arata ca, desi pe termen scurt nu se schimba fundamental lucrurile, semnalale ca Romania ar putea sa nu adere in 2007 la UE ar putea conduce la o schimbare a atitudini investitorilor, agentiilor de rating si a intregii perspective a comunitatii financiare internationale vizavi de Romania", spune Dochia. In opinia sa, proiectele care sunt in curs vor continua, dar s-ar putea ca, in cazul celor care vor incepe, investitorii sa ramana putin in expectativa. Guy Barrow, presedintele CA al Camerei de Comert Romano-Britanice, spune, de asemenea, ca pe termen scurt nu poate fi vorba de un impact, pentru ca investitorii straini nu-si schimba planurile de pe o zi pe alta. "Dar, pe termen lung, investitorii sunt interesati sa vada o imbunatatire a mediului de afaceri, a administratiei. Daca astfel de progrese nu au loc in urmatoarele sase-noua luni, atunci imaginea Romanei se va inrautati din punctul de vedere al investitorilor", afirma oficialul strain. La randul sau, profesorul de economie Daniel Daianu, fost ministru al Finantelor, spune ca increderea investitorilor straini este si mai mult zdruncinata, mai ales ca Romania are un deficit considerabil de credibilitate. "Ei se vor intreba acum daca ne intregam sau nu in 2007", spune Daianu. "Sunt doua procese care merg inpotriva noastra: oboseala extinderii si handicapul in schimbare. Noi avem o insuficienta a schimbarilor, care da apa la moara celor care spun ca Romania nu intruneste criteriile de aderare", afirma fostul ministru al Finantelor. Dragos Neacsu, presedintele Raiffeisen Capital & Investment, crede ca dusul rece administrat de Bruxelles inflameaza asteptarile investitorilor straini si temerile acestora ca nu se vor face reforme in an electoral. "Exista o nervozitate la nivelul perceptiei vizavi de Romania si cred ca negocierile cu FMI (n.r. - incepute ieri pentru incheierea unui nou acord) vor fi urmarite cu mare atentie, pentru ca vor arata in ce masura guvernul doreste sa faca reforme", a punctat Dragos Neacsu. Mai optimist, presedintele HVB Romania, Dan Pascariu, spera ca recentele evenimente in relatiile cu Uniunea Europeana nu vor afecta imaginea Romaniei in ochii investitorilor straini si nici planurile acestora in Romania. "Cred ca investitorii au o doza destul de mare de optimism si spera ca acest cartonas galben o sa trezeasca autoritatile, determinandu-le sa faca ce trebuie sa faca pentru a avea deznodamantul asteptat", spune Pascariu. El crede ca "e bine ca mesajele oficialilor europeni au fost spuse atat de transant, astfel incat sa nu se creada ca se poate trece usor peste astfel de aspecte". Intarirea deficitului de imagine de care sufera Romania vine intr-un moment in care, din punct de vedere economic, nevoia de investitii straine directe este din ce in ce mai acuta. Sa nu uitam ca Romania este codasa in plutonul integrarii, avand printre cele mai mici investitii straine din tarile din regiune. Acest fapt face ca impactul recentelor evenimente in relatiile cu UE sa se dovedeasca mult mai costisitor, dat fiind ca 2004 mai este si an electoral.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite