Tarifele de interconectare declanşează război pe piaţa comunicaţiilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

ANRC", atrage atenţia Piermario Di Petrio, directorul general al Telemobil. La rândul său, James Hubley, director general al RomTelecom, spune că, "până în acest moment, acţiunile ANRC legate

ANRC", atrage atenţia Piermario Di Petrio, directorul general al Telemobil. La rândul său, James Hubley, director general al RomTelecom, spune că, "până în acest moment, acţiunile ANRC legate de stabilirea tarifelor de interconectare pentru cei doi operatori de telefonie mobilă, Vodafone şi Orange, au stat sub semnul concesiilor făcute celor doi operatori, chiar prin încălcarea propriilor reguli ale Autorităţii". Astfel, celor doi operatori mobili le-a fost permis să ignore decizia ANRC conform căreia cele două companii aveau obligaţia de a furniza informaţii detaliate asupra costurilor pe baza cărora ar fi trebuit stabilite tarifele de interconectare, explică oficialul RomTelecom. "În schimb, ANRC i-a amendat pe cei doi operatori cu 400 de euro pe zi, o sumă ridicolă pentru două companii care au anunţat recent că vor înregistra, fiecare, venituri în valoare de 1 miliard de euro", declară Hubley. În replică, reprezentanţii ANRC susţin că fundamentarea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele operatorilor mobili nu a fost implementată în toate statele membre UE. "În prezent, doar 36% din ţările membre UE au aplicat modelul LRIC pentru orientarea pe costuri a tarifelor de interconectare cu reţelele operatorilor mobili cu putere semnificativă pe piaţă", declară Dan Georgescu, preşedintele ANRC.
Clienţi-captivi în reţeaua Orange şi Vodafone
Concesiile făcute celor doi operatori de către ANRC dăunează dezvoltării concurenţei şi, implicit, consumatorilor, spun reprezentanţii celor trei operatori de telefonie, aflaţi de cealaltă parte a baricadei. Clienţii sunt, practic, captivi în reţelele operatorilor puternici. "Cercetările de piaţă şi sondajele noastre demonstrează că majoritatea clienţilor îşi aleg furnizorul ţinând cont de reţeaua în care se află rudele şi prietenii, şi nu în funcţie de o situaţie care să le satisfacă cel mai bine nevoile. Ei sunt, în esenţă, captivi în aceste reţele", subliniază Nikolaos Tsolas, preşedintele Cosmote.
Rezolvarea conflictului, în instanţă
RomTelecom şi Telemobil şi-au anunţat intenţia de a acţiona în instanţă ANRC. Totodată, reprezentanţii celor două companii spun că vor depune o plângere la Comisia Europeană, dacă Autoritatea de Reglementare va aplica proiectul privind amânarea reducerii tarifelor de interconectare pentru Vodafone şi Orange. La aceeaşi poziţie se va ralia, cel mai probabil, şi Cosmote. Pe lângă faptul că aplicarea deciziei ar aduce prejudicii pentru peste 5 milioane de utilizatori de telefonie fixă şi mobilă, amânarea micşorării tarifelor de interconectare ar avea impact negativ asupra planurilor de investiţii cumulate de aproximativ un miliard de euro, anunţate pentru următorii ani de cei trei operatori. La rândul său, ANRC susţine că orice companie are dreptul legal de a contesta în instanţă sau la Comisia Europeană dacă doreşte acest lucru, o decizie cu care nu este de acord. "Totuşi, în acest moment, cele trei companii contestă nu o decizie, ci un proiect trecut recent printr-o etapă de consultare publică tocmai în scopul de a afla părerea fiecărui reprezentant al industriei. După analizarea observaţiilor primite pe marginea proiectului, acesta va fi rediscutat cu industria", susţine Dan Georgescu.

Ce este tariful de interconectare?
Tariful de interconectare reprezintă suma plătită de o companie pentru ca proprii clienţi să apeleze utilizatorii altei reţele, sumă care se regăseşte, în final, în preţurile plătite de utilizatori. În luna iulie a.c., ANRC a anunţat un plan privind reducerea tarifelor de interconectare pentru Orange şi Vodafone, în perioada septembrie 2006-ianuarie 2009, cu câte 11,3%, în patru etape, la 0,0503 euro/minut. Prima diminuare a tarifelor, la 0,0721 euro/minut, a avut loc la 1 septembrie şi, conform deciziei ANRC, ar fi fost urmată de alte reduceri, la 1 ianuarie 2007, 1 ianuarie 2008 şi 1 ianuarie 2009. Potrivit ANRC, Telemobil şi Cosmote România plătesc pentru fiecare apel iniţiat de un client al lor către un abonat Vodafone România şi Orange România suma de 0,0721 euro/minut, şi percep celor doi operatori dominanţi un tarif de interconectare de până la 0,1 euro/minut.

RomTelecom cere sprijinul lui Tăriceanu
În acelaşi context, compania RomTelecom a cerut premierului Călin Popescu Tăriceanu să intervină pentru aplicarea corectă a atribuţiilor ANRC privind reducerea tarifelor de interconectare. "Cerem premierului Tăriceanu, în calitate de şef al guvernului, instituţie în subordinea căreia se află ANRC, să intervină pentru ca autoritatea să aplice regulile sale în mod echitabil", a declarat James Hubley. Amânarea deciziei de scădere a tarifelor de interconectare pentru Orange şi Vodafone ar provoca companiei RomTelecom, în 2007, pierderi directe de şase milioane de euro. "Precizăm, pentru cei care nu cunosc legea, un singur lucru:
ANRC este o instituţie independentă!
", a spus, ieri, în replică Dan Cristian Georgescu, preşedintele ANRC.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite